Autoritățile executive schimbă macazul. Așa se cum anunța încă de joi, românii au parte de un noi restricții, unele dintre acestea cerute de președintele Klaus Iohannis și discutate în ședință cu factorii decizionali din mai multe ministere. Acestea sunt impuse pe fondul creșterii ratei de infectare în localități și a deceselor provocate de coronavirus.
Interdicțiile au fost aprobate vineri, în ședință de Guvern, și vor intra în vigoare din 25 octombrie.
Printre acestea este și purtarea măștii de protecție, care devine obligatorie peste tot, atât în spațiul public, pe stradă, în parcuri, bazaruri, cât și la interior, în magazine și piețe.
În instituțiile publice se va intra numai cu certificatul verde.
Tot luni, 25 octombrie, se închid grădinițele, școlile și liceele. Se închid și Centrele de Asistență Educațională (Afterschool). Doar creșele rămân deschise.
Pentru 30 de zile este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22.00-05.00, cu anumite excepții. Sunt interzise activitățile în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, interzicerea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.) și muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați.
Acestea sunt câteva dintre propunerile CNSU aprobate în ședința de guvern.
Certificatul digital va fi obligatoriu peste tot cu excepția farmaciilor, magazinelor alimentare, piețelor. Conform legii însă, măsura prin care certificatul verde devine obligatoriu nu poate fi introdusă de un guvern demis, așa că poate fi adoptată în Parlament sau amânată până va fi votat noul Executiv.
Lista restricțiilor.
Sunt interzise evenimentele private – nunți, botezuri, conferințe, workshop-uri – pentru durata de 30 de zile. Hotărârea CNSU e pe 30 de zile, dar se prelungește din nou când se prelungește hotărârea privind starea de alertă.
Se limitează programul magazinelor între 05.00 și 21.00. De la ora 22.00 va fi interzisă circulația pe întreg teritoriul țării, cu excepțiile de mai jos.
Accesul în toate zonele care nu sunt esențiale (esențiale fiind considerate farmaciile, magazinele alimentare) se face numai folosind certificatul verde. Pentru magazinele esențiale se intră fără certificat verde.
Copiii sub vârsta vaccinării nu pot intra în spațiile respective decât dacă sunt însoțiți de un adult cu certificat verde.
În mall-uri se va intra numai cu certificatul verde – vaccinat sau trecut prin boală. Dacă în mall se află o farmacie, NU se poate intra fără certificat verde cu pretextul că se merge la farmacie. La mall nu este voie cu test.
Doar creșele rămân deschise. Se închid și after-school-urile.
După orele 21.00 rămâne valabilă livrarea la domiciliu.
La intrarea în clădirile publice, oficiale, e obligatorie prezentarea certificatului verde pentru toți cei care sunt din afara sistemului care activează în clădirea respectivă. La clădirile private, pentru cele cu peste 50 de persoane, se va prezenta la fel certificatul verde pentru vaccinați, trecuți prin boală sau testați.
Nu se poate introduce prin hotărâre de guvern obligativitatea și pentru angajați. Acest lucru se poate face doar prin decizie legislativă.
Competițiile sportive se vor desfășura fără public.
Preferabil în următoarele 30 de zile – reducerea mobilității și a interacțiunii între noi. Masca devine obligatorie peste tot. Se anulează toate excepțiile pentru mască. Doar activitățile sportive individuale rămân fără mască. Nu mai există excepția pentru situația în care eram singuri pe stradă.
Cei nevaccinați care vor să se vaccineze în mall-uri pot să aleagă alt centru.
Nu se închid activitățile religioase, dar se pune condiția de asigurare a 2 mp pentru fiecare persoană, mască și distanțare.
La intrarea în magazinele din cadrul galeriilor, de exemplu, galerii care nu au statut de „mall”, fiecare magazin trebuie să controleze certificatul verde la intrare.
Pentru cei care nu sunt vaccinați și care vor să plătească o taxă la o instituție publică, de exemplu, instituția la care trebuie plătită taxa trebuie să organizeze un spațiu.
E obligatorie organizarea muncii în sistem telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din personal.
ACTUALIZARE
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care se propune:
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții:
a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;
- activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
- interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
- interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
- accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
- organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
- accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
- abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;
- instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.