Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în această după-amiază, un nou set de măsuri de relaxare în perioada stării de alertă.
Aceste măsuri, discutate cu miniștrii cabinetului Orban, vor fi aplicate pe teritoriul României începând cu data de 1 iunie 2020.
Se redeschid terasele. Mesele vor fi amplasate la cel puțin 2 metri distanță, cu maxim 4 persoane la o masă.
Se va putea merge la plajă.
Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar
Vor putea fi organizate spectacole în aer liber, cu maximum 500 de spectatori. Oamenii vor sta pe scaune, respectându-se regulile de distanțare și de protecție.
Nu va mai fi nevoie de declarație pentru deplasările în afara localității.
Se vor relua competițiile sportive care pot fi organizate în aer liber, mai puțin sporturile de contact. În această etapă, competițiile se vor desfășura fără spectatori.
Examenele naționale vor avea loc așa cum au fost planificate și anunțate de câteva săptămâni. Evaluarea Națională va avea loc începând din 15 iunie. Pentru copii bolnavi la această dată, ce vor fi găsiți cu febră la intrarea în școală, copiii care sunt izolați sau carantinați alături de familie, se va organiza a doua sesiune începând cu data de 29 iunie.
Bacalaureatul se va desfășura potrivit calendarului oficial anunțat deja. Ca în fiecare an, va exista o a doua sesiune, în luna august.