Unul dintre cei mai iubiți preoți suceveni a plecat la ceruri. Alexandru Argatu a murit într-un accident rutier petrecut marți, 11 august, în timpul după-amiezii. Părintele Bisericii „Înălțarea Domnului” din Boroaia s-a stins din viață în drum spre casă.
Se întorcea de la Bacău, unde a mers pentru o vizită medicală la stomatolog.
Era ora 16.30 când, în urma unui apel la 112, autoritățile erau anunțate că un autoturism se răsturnase în afara carosabilului.
Tragicul accident s-a petrecut la 25 de kilometri de municipiul Bacău, în satul Onișcani, comuna Filipești.
Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că șoferul a pierdut controlul mașinii și a pătruns pe contrasens. Autoturismul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un stâlp din beton. După impact, vehiculul s-a răsturnat pe cupolă, la marginea unui lan de porumb.
Preotul Alexandru Argatu era singur în mașină.
Un martor de la locul accidentului a solicitat intervenția echipajelor de prim-ajutor. Paramedicii SMURD nu au mai putut face nimic pentru victimă. Leziunile suferite au fost incompatibile cu viața.
Aceștia au constat decesul preotului Argatu, șofer al mașinii.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean Bacău pentru efectuarea necropsiei.
Preotul Alexandru Argatu, fiul renumitului duhovnic Ilarion Argatu, avea 75 de ani. Funeraliile vor avea loc la Biserica „Înălțarea Domnului” din Boroaia, unde părintele a slujit timp de peste 40 de ani.