Situația epidemiologică se înrăutățește. Numărul infecțiilor de coronavirus în mediul educațional crește de la o zi la alta. Noi cazuri au apărut la elevi și profesori de la unități de învățământ din zona Fălticeni.
Luni, 27 septembrie, a fost confirmat primul caz la un preșcolar de la GPP ”Licurici” din Fălticeni.
Trei elevi de la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu”, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” și Colegiul ”Vasile Lovinescu” au fost confirmați pozitiv.
În rândul cadrelor didactice au anunțate cinci cazuri de coronavirus la GPN Cotu Băii, Școala Gimnazială ”Luca Gavril” din Drăgușeni, Școala Gimnazială Manolea, Școala Gimnazială Preutești și Școala Gimnazială Hârtop.
Au fost depistați pozitiv și doi profesori de la Colegiile ”Nicu Gane” și ”Vasile Lovinescu”.
În rândul personal didactic auxiliar și nedidactic au fost confirmate două cazuri la GPN ”Lizuca” Fălticeni și Școala Gimnazială Preutești.
Marți, 28 septembrie, au fost confirmați pozitiv doi elevi de la Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” și Colegiul ”Vasile Lovinescu”. Din rândul personalului angajat sunt tot două cazuri de infecție la Școala Gimnazială ”Nicolae Stoleru” di Baia și la Colegiul ”Vasile Lovinescu”.
În aceste două zile, conducerile unităților au suspendat activitatea școlară la o grupă de la GPP ”Licurici” Fălticeni, o clasă de la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” și câte două clase la Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” și Colegiul ”Vasile Lovinescu”. Toate au trecut la sistemul de predare de la distanță, prin intermediul platformelor educaționale.