Municipiul Fălticeni intră în scenariul galben. Sunt 84 de cazuri active. Școlile continuă în scenariul verdeLocal

Municipiul Fălticeni intră în scenariul galben. Sunt 84 de cazuri active. Școlile continuă în scenariul verde

       Accesări: 12202

Harta epidemiologică își schimbă culorile la început de toamnă. Municipiul Fălticeni este în scenariul galben, rata infecțiilor depășind pragul de 2 la mia de locuitori. Deocamdată nu sunt impuse restricții, însă măsurile ce vor fi impuse timp de 14 zile urmează să fie anunțate de CJSU Suceava.

Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, în municipiul Fălticeni sunt 84 de cazuri active de coronavirus.

Rata de infecție este 2,19 la mia de locuitori.

În urmă cu doar o zi, pe 17 septembrie, erau 77 de cazuri confirmate pozitiv.

Școlile din Fălticeni vor continua să funcționeze cu prezență fizică, până când incidența la nivelul localității va atinge 6 la mie.

La 1 septembrie 2021 erau doar 11 cazuri în Fălticeni, iar în urmă cu o săptămână, pe 11 septembrie, erau 36 de cazuri active.

În zona Fălticeni, doar comuna Rădășeni se mai află în scenariul galben, însă rata de incidență este în scădere de la 2,94 la 2,46. Restul localităților se află în scenariul verde.

Județul Suceava are la momentul de față 21 de localități în scenariul galben și 9 în scenariul roșu.

În municipiul Suceava (scenariul galben) sunt 305 de cazuri, în Rădăuți (scenariul roșu) sunt 140, în Câmpulung Moldovenesc (scenariul galben) sunt 63, iar în Șcheia (scenariul roșu) sunt 45 de cazuri.

Direcția de Sănătate Publică anunță 1.446 de cazuri active de coronavirus în județul Suceava, rata de infecție la nivel județean fiind 1,64.

Polițiștii și jandarmii vor intensifica acțiunile de control la nivelul magazinelor și localurilor din Fălticeni, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Acțiunile se vor concentra pe verificarea modului de respectare a recomandărilor și a prevederilor legale, urmând a fi aplicată legislația pentru o gestionare eficientă a situației pandemice și protejarea celor care sunt responsabili, au conștiință socială și respectă legea.

ȘTIRI