Municipiul Fălticeni intră în scenariul roz. Noi amenzi și interdicții. Controale pe străzi, în piețe și în magazine1 Aprilie

Municipiul Fălticeni intră în scenariul roz. Noi amenzi și interdicții. Controale pe străzi, în piețe și în magazine

       Accesări: 25163

Restricțiile revin în actualitate. Municipiul Fălticeni intră de astăzi în scenariul roz. După doi ani de pandemie, unii dintre noi au uitat să zâmbească ori să „guste” din micile bucurii ale vieții.

Din acest motiv, la nivel local, la inițiativa consilierul local Zâna Popescu, s-a format CLSUF (Comitetul Local pentru Situații Urgente de Fericire).

Preocupați de fericirea, nivelul de bun simț și starea de bine a fiecărui cetățean în parte, aleșii locali au votat propunerea, în unanimitate, în ședință extraordinară din 31 martie.

Odată constituit, noul comitet a emis un pachet de măsuri drastice, fără precedent în istoria municipiului Fălticeni.

Poate părea incredibil, dar acestea includ din nou amenzi, cât și restricții.

Printre acestea se numără și scenariul roz, care intră în vigoare de astăzi, 1 aprilie, cu o serie de măsuri punitive care vor fi valabile până pe 31 septembrie.

Lege aplicată cu fermitate

Polițiștii au ieșit deja pe străzi. Controale sunt desfășurate în magazine, piețe, baruri și în sălile de fitness, pentru a vedea dacă sunt respectate interdicțiile la nivel local.

Oamenii legii au lăsat Codul Penal deoparte și au luat sub braț Enciclopedia Fericirii (Hygge), pe care o vor aplica cu fermitate! În primele zile vor miza pe acțiuni pe conștientizare a populației, după care polițiștii vor trece și la amenzi.

În perioada scenariului roz există o serie de interdicții precise.

Potrivit hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgentă Fericire, în perioada amintită, 1 aprilie – 31 septembrie, nu aveți voie să vă enervați, să țipați pe stradă, să comentați aiurea și nici măcar să priviți încruntat.

Este interzis să arătați cu degetul, să proliferați trivialități ori să faceți glume nesărate.

Conform hotărârii, sunt, de asemenea, oprite de la răspândire bârfitul, invidia și vorbitul cu mâncarea în gură. Sunt interzise cu desăvârșire toate gesturile din afara sferei bunelor maniere.

Accesul în magazine și în alte spații închise vă este asigurat doar când aveți zâmbetul pe buze, dând binețe sau salutând politicos. Îmbrățișările și strângerile de mână sunt permise!

Nu păstrați distanța socială! Nu vă atingeți cu pumnii!

În marile centre comerciale, instituții publice sau la cinematograf puteți intra doar cu testul PCR (Pile, Cunoștințe și Relații).

Pe faleză va fi instalat un Birou de Reclamații, unde persoanele pot sesiza cetățenii care zădărnicesc fericirea publică și individuală.

Există și un număr TelRoz, unde puteți reclama încălcările prevederilor în vigoare.

Recomandări în scenariul roz

În perioada scenariului roz este recomandat să purtați măcar un articol de îmbrăcăminte de culoare roz, de preferat bască sau basma, un balon sau câteva bomboane roz într-un buzunar, pentru că vă pasă (de fericirea altora).

Nu stați în casă! Faceți mișcare!

De asemenea, în plimbările zilnice, este recomandat să aveți un creion permanent (marker) cu care să trasați linia unui zâmbet pe măștile celor care încă le mai poartă.

În prevederile actuale sunt recomandate și o serie de amabilități.

Spre exemplu, pentru fericirea casierelor, în hotărârea emisă de autorități se precizează că puteți renunța la mărunțiș, cuprins între 10 și 90 de bani, la casa de marcat.

Tot în perioada scenariului roz, pentru fericirea de gen, doamnele pot ceda domnilor locul din parcare sau întâietate la intrarea în magazin.

Direcția de Fericire Publică poate solicita, în funcție de rata de nefericire și numărul cazurilor constatate, carantinarea timp pe 14 zile (în zone exotice).

Pentru a evita greșelile din pandemie, școlile vor fi deschise și peste program, accesul la educație nefiind îngrădit nimănui, astfel încât și părinții pot urmări liniștiți știrile de la televizor sau citi ziarele de pe internet.

În scenariul roz, barurile și restaurantele pot funcționa dacă cel puțin 75% dintre clienți sunt serviți cu un ceai de poveste și cu literatură pe pâine.

Evenimentele private, nunți, botezuri, cumătrii, vor continua, dar cu discreție maximă, fără clipuri video pe Tik Tok sau fotografii selfie, pe Facebook și Instagram, cu buze țuguiate, bani, chiolhanuri sau bărbi.

Centru de vaccinare

În această perioadă extrem de dificilă, transmiterea comunitară este foarte puternică.

Singura cale de a reveni la normalitate, spun medicii, este vaccinarea cu HF.

În cursul zilei de ieri, câteva ambulanțe au ajuns la Centrul de Vaccinare din Fălticeni, aflat în sediul Policlinicii, pentru un transport de doze înghețate la -200 de grade Celsius.

Sunt doze de serotonină sau HF (hormonul fericirii).

Vaccinarea, de altfel gratuită, va fi făcută cu prima doză și rapel, iar pentru cei care simt că nu sunt suficienți protejați pot apela și la doza booster.

Medicii dau asigurări că nu există efecte adverse, poate doar un zâmbet prelungit de 24 de ore.

După vaccinare, persoanele vor primi un certificat roz. Pe baza acestuia puteți participa la Loteria Viselor, organizată Visteria Națională Româna.

Orașul este deja împărțit în două tabere.

În zona social media circulă idei controversate, acuzații, poante, conspirații, memeuri și dezbateri aprinse în această privință, antivacciniștii și provacciniștii disputându-și legalitatea și necesitatea vaccinării.

Unii fălticeneni au anunțat deja ample proteste în următoarele zile, în timp ce alții se înghesuie prin magazine după baxuri de ulei, zahăr, orez, făină, conserve și hârtie igienică.

Zâmbiți! Este 1 Aprilie!

ȘTIRI