Investițiile la nivel local au vizat anul acesta și obiective noi. Dacă la capitolul educație au fost alocate fonduri consistente de-a lungul timpului, pentru reabilitări și dotări ale unităților de învățământ din Fălticeni, municipalitatea a decis să direcționeze sume importante pentru amenajarea Cabinetului de medicină școlară. Acesta funcționează acum într-un sediu modern.
De la începutul acestui an școlar, personalul Cabinetului de medicină școlară s-a mutat în casă nouă.
Ani la rând activitatea s-a desfășurat într-un spațiu vechi, impropriu și neprimitor, în sediul fostului Dispensar Urban din cartierul Maior Ioan.
Cabinetul de medicină școlară funcționează la parterul Centrului Medical (fosta Policlinică), în locul vechii farmacii, transferată în Ambulatoriului Integrat din noul spital. Spațiul a fost reconfigurat, ingienizat și renovat în totalitate.
Nou, modern, colorat
Investițiile au fost alocate de la bugetul local. Lucrările au durat câteva luni, iar obiectivul dispune de mobilier, echipamente și dotări moderne.
Doctorul Onoriu Milea (medic generalist) este coordonatorul cabinetului și face echipă cu medicul de familie Mihaela Coman. Zonele de responsabilitate, pentru partea profilactică, sunt împărțite.
Cabinetul de medicină școlară din Fălticeni este la ora actuală cel mai nou, bine dotat și modern cabinet de acest gen din județul Suceava. Organizarea acestuia îl face să fie complet diferit de vechiul obiectiv.
Fiecare medic, dintre cei doi, dispune de un cabinet, unde pot purta discuții cu elevii cu probleme de sănătate, pot prescrie medicamente sau desfășura activități specifice acestei meserii.
Consultațiile se desfășoară într-o sală special amenajată pentru tinerii pacienți, sală dotată cu mobilier și instrumentar modern.
Elementul de noutate îl constituie camera de educație, unde medicii se întâlnesc cu elevii și preșcolarii pentru ateliere informative pe teme de sănătate. Spațiul este dotat mese, scaune și un televizor inteligent unde pot rula programe în scop educativ, dar și preventiv.
Cabinetul de medicină școlară din Fălticeni este deservit de doi medici și nouă asistente asigură serviciile medicale pentru preșcolarii și elevii din municipiu pe toată durata anului școlar, în cele două grădinițe, patru școli și trei colegii.
Programul de funcționare este de până vineri între orele 7 – 15.