Miros insuportabil în tot municipiul Fălticeni și în câteva sate apropiate. Autoritățile au sesizat Garda de MediuLocal

Miros insuportabil în tot municipiul Fălticeni și în câteva sate apropiate. Autoritățile au sesizat Garda de Mediu

       Accesări: 8959

Disconfort olfactiv major pentru un oraș întreg. Un miros insuportabil predomină de câteva zile în tot municipiul Fălticeni. Localnicii se plâng că aerul este irespirabil și că în locuințe nu mai pot sta cu geamurile deschise, mai ales că zilele acestea este foarte cald.

Situația este de câteva zile, iar mirosul continuă să persiste și să provoace disconfort.

Autoritățile locale au primit numeroase sesizări de la cetățeni și au trimis oamenii în teren pentru a vedea de unde provine mirosul foarte neplăcut.

Inițial s-a crezut că este o problemă la stația de epurare din cartierul Țarna Mare, însă aici totul este în regulă. Sursa a fost căutată și la groapa de gunoi din Antilești.

Primarul Cătălin Coman a sesizat în această dimineață Garda de Mediu pentru a iniția verificări în teren.

„În urma numeroaselor sesizări ale cetățenilor din toate cartierele, am procedat de ieri, 4 august, marți dimineață, la o verificare a tuturor surselor de unde ar putea proveni mirosul. Am făcut controale la stația de epurare, unde nu sunt probleme, apoi ne-am deplasat la fosta Chimie, pentru că unii afirmau că este posibil să provină de acolo mirosul de la rezervoarele vechi unde a fost accidentul chimic, însă rezervoarele sunt neutralizate și, din fericire, nu este nicio problemă acolo.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. „Am verificat la groapa de gunoi care este acoperită integral de pământ, dar nu sunt probleme. Mergând pe fir, am constatat că de pe terenurile agricole din zona satului Dumbrăvița provine un miros foarte greu. Am sesizat în această dimineață Garda de Mediu, care va face verificări. Noi nu putem interveni pentru că nu este pe teritoriul nostru.”

Unii cititori au vehiculat și varianta că pe malul iazului Șomuz ar fi fost deversate excremente de animale, informație care nu se confirmă.

Același miros pestilențial se resimte și în unele localități din comunele Rădășeni, Vadu Moldovei și Cornu Luncii.

Jurnaliștii cotidianului Cronica de Fălticeni au aflat că pe câmpurile agricole din apropiere s-au folosit cantități importante de gunoi de pasăre, utilizat ca îngrășământ natural pentru culturile existente.

Șefa Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, ne-a declarat faptul că instituția a trimis în control o echipă de inspectori pentru a vedea care este sursa generatoare de disconfort olfactiv în Fălticeni și în celelalte localități.

ȘTIRI