Un copil, în vârstă de patru ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier.
Accidentul s-a produs miercuri, 25 noiembrie, în jurul orei 11.00.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Județean 209 A, pe raza satului Mălini, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Fălticeni, a acroşat un minor, în vârstă de 4 ani.
Polițiștii au transmis că minorul s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, fără să se asigure, din partea dreaptă spre stânga, în sensul de mers al autoutilitarei.
Din accident a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.