Accesări: 1440

Cei mai mulţi pietoni care cad victime în accidente sunt copiii. Din păcate, chiar și cei care traversează regulamentar strada, ajung să fie loviți de mașini. Un astfel de incident s-a petrecut marți, 20 iunie, pe raza municipiului Fălticeni.

Ziua s-a dovedit cu ghinion pentru un minor, de doar patru ani, accidentat de un autoturism la intersecția din zona Spitalului.

Incidentul a fost sesizat prin 112, un echipaj al Poliției Rutiere deplasându-se la fața locului.

Din primele cercetări reiese că în jurul orei 10:50, un bărbat de 56 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, la intersecția cu str. Mihai Eminescu, a efectuat viraj la stânga și a surrpins și accidentat pe un minor de 4 ani.

Copilul care era angajat în traversare, împreună cu mama acestuia, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric.

Pe fondul producerii accidentului a rezultat rănirea minorului. Acesta a fost transportat spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Agenții l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Aceștia l-au condus, mai apoi, la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Ei au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI