Mediul educațional din Fălticeni este în doliu. Distinsa profesoară Mioara Gafencu s-a stins din viațăLocal

Mediul educațional din Fălticeni este în doliu. Distinsa profesoară Mioara Gafencu s-a stins din viață

       Accesări: 7454

Orașul Oamenilor de Seamă mai pierde un om valoros. Distinsa doamnă și profesoară Mioara Gafencu s-a stins din viață. Inima ei a încetat să mai bată în liniștea dimineții de astăzi.

A trecut la cele veșnice, după ce timp două săptămâni s-a luptat pentru a-și recăpăta sănătatea.

Familia și prietenii i-au fost alături până în ultima clipă. Cu toții au sperat într-o revenire.

Mioara Gafencu lasă un gol imens în inimile foștilor elevi, pe care i-a pregătit la cel mai înalt nivel cu putință.

Persoană erudită, minte sclipitoare, om cu suflet luminos, Mioara Gafencu era una dintre personalitățile comunității fălticenene.

Doamnă în adevăratul sens al cuvântului, un om al cuvântului, un om de cuvânt, având întotdeauna cuvântul potrivit.

Cum omul este cel ce sfințește locul, Mioara Gafencu, prin cariera ei impresionantă, de peste patru decenii, i-a îmbogățit pe elevi, dând amplitudine catedrei de limba română de la Liceul „Nicu Gane”.

Fie că erau într-un cadru obișnuit, familial, oficial sau festiv, mesajele distinsei profesoara Mioara Gafencu formau un dialog de ținută, iar mesajele ei rafinate și depline purtau în ele fibra literară și culturală.

Erau mesaje și gânduri scrise cu mâna inimii, exprimate printr-o voce caldă, dar vibrantă prin consistența cuvântului.

Mioara Gafencu se înscrie în galeria cadrelor didactice emerite care au profesat în orașul Fălticeni.

Cu peste 40 de ani de activitate la catedra de limba și literatura română, Mioara Gafencu și-a pus amprenta asupra multor generații de elevi de la Liceul Teoretic „Nicu Gane”, astăzi Colegiul Național.

Profesor de excepție, ei i-a revenit misiunea de a îndruma, începând din anul 1990, prima generație de elevi ai profilului filologie de la Liceul „Nicu Gane”, generație din care au răsărit numeroși profesori, artiști și jurnaliști.

Mioara Gafencu și-a dedicat viața familiei, elevilor, culturii, dar și cărților. Era nelipsită de la evenimentele culturale desfășurate în Fălticeni, unde era mereu invitată să ia cuvântul, nu doar din postura decanului de vârstă, ci prin alura și claritatea înțelesului plin de sens pe care profesoara le rostea de fiecare dată.

De-a lungul timpului, mai ales după ce și-a încheiat cariera didactică, și-a exprimat dorința de a se lăsa spre veșnicie, comunității locale, în calitate de autor, mai multe monografii și scrieri prețioase.

Pentru întreaga ei activitate, autoritățile locale au înnobilat-o, în anul 2011, cu titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Fălticeni. Fire modestă, deschisă și blândă, profesoara Mioara Gafencu declara atunci că „este surprinsă de această onorantă distincție și de generozitatea comunității locale.”

Mioara Gafencu este una dintre personalitățile municipiului Fălticeni, care și-a lăsat amprenta asupra educației și culturii.

Mioara Gafencu s-a remarcat și la nivel editorial.

De peste 10 ani era colaborator activ al cotidianului Cronica de Fălticeni, în paginile căruia au rămas numeroase articole despre evenimente culturale, lansări de carte și oameni deosebiți ai orașului Fălticeni.

Ultimul articol scris de Mioara Gafencu este cel dedicat înnoirii cancelariei Colegiului Național „Nicu Gane”,

Mioara Gafencu, Ivescu după numele de fată, s-a născut pe 22 martie 1937, în satul de munte Cârlibaba, județul Suceava.

Ajunge la Fălticeni după încheierea studiilor superioare la „Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este repartizată aici împreună cu profesorul Gheorghe Gafencu, viitorul soț, care vor profesa timp de doi ani, la începuturile carierei, la Școala Generală nr.4 din Fălticeni, unitatea de învățământ din cartierul Șoldănești.

Apreciată pentru modul în care își desfășura orele de limba și literatura română, profesoara Mioara Gafencu, este solicitată la o chemare mai înaltă, pentru a pregăti elevii celui mai prestigios liceu din Fălticeni.

Urmează 40 de ani de educație și lumină prin cuvânt, pe care Mioara Gafencu le va oferi câtorva mii de adolescenți.

Mioara Gafencu era un om al superlativelor. Profesoară desăvârșită în actul educațional și om de excepție în comunitate, care nu accepta jumătățile de măsură, stimulând potențialul fiecăruia pentru atingerea excelenței.

Fire pozitivă, modestă, spontană, jovială, profesoara avea mereu un zâmbet delicat și un limbaj din cuvinte alese.

Ne-a părăsit la 87 de ani.

A murit duminică, 8 decembrie, în locuința sa din Fălticeni, unde și-a petrecut cea mai parte din viață.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 10 decembrie, ora 12, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (Tâmpești).

Trupul neînsuflețit va fi depus în capela lăcașului de cult din Fălticeni, începând cu această după-amiază.

Cotidianul Cronica de Fălticeni transmite condoleanțe familiei.

ȘTIRI