Ziua de 22 august, orele 16 a devenit în scurt timp noapte. Inima a încetat să mai bată. A purtat cu demnitate pe umeri parte din cele două secole, dând sens major existenței. Fiică a Fălticeniului și a familiei Natalia Gheorghiu, prima din cele cinci surori − Viorica, Cornelia, Liliana, Mariana și Lăcrămioara − și-a construit viața având-o ca reper pe bunica Elena căreia i se așază acum alături.
S-a școlit la Fălticeni, a studențit la Iași și București, a desfășurat activitatea de medic stomatolog mai întâi la Adjud, apoi, până la sfârșitul carierei, în urbea natală.
În cabinetul de la policlinică, apoi în cabinetul particular, și-a tratat pacienții cu profesionalism, răspundere și respect. A rămas o amintire vie pentru pacienții care au stat pe scaunul din cabinet.
Profesionistul Viorica Gheorghiu a fost dublat de omul de omenie cu același nume. Și, negreșit, de omul de cultură aleasă cu o minte bine mobilată. Omul ca o bibliotecă.
Apoi, omul amprentat de realitățile timpului.
A dat sens existenței în evenimentele contorsionate din jurul anului 1989, prin luare de atitudine civică și politică.
Cu firea-i insurgentă, rebelă și nonconformistă, de orientare liberală, cu dorință de schimbare, și-a spus cuvântul în problemele vitale din viața urbei ca cetățean și om politic, membră în comitetul municipal.
Am reînviat un segment de timp din fluxul și refluxul memoriei pentru a evidenția fibra ei morală de bună calitate. A rămas tot timpul același observator lucid al schimbărilor în realitățile noului secol.
Având habitatul în fosta casă a cărturarului Virgil Tempeanu de pe strada Ion Dragoslav, a continuat în spirit voltairean să-și cultive grădina interioară, gradină casei devenind miniparc dendrologic și oază de frumusețe naturală rarisimă.
S-a înconjurat de animăluțe, pisici și cățeluși iubitori și devotați, care-i umpleau viața. Plimbările peripatetice de altădată au devenit scurte și valoroase răgazuri și întâlniri admirabile cu popasuri în lumea culturii și civilizației.
Luptătoarea octogenară nu s-a dat bătută, chiar dacă iminența sfârșitului se apropia.
S-a înălțat cu demnitate pe crucea vieții. Andreea, fiica ei, medic în Franța, poate spune oricând soțului ei, Laurent, și fiului, Loan, ce exemplar uman de elită a fost mama ei, Viorica Gheorghiu.
Tangajul memorie − uitare va păstra amintirea vie a doctorului, omului, mamei și bunicii.
La ceas de sobor, traversăm podul iazurilor de la Nada Florilor, trecem prin ținutul magic și poposim în cimitirul Bisericii de la Țarna Mare, pentru a o conduce și așeza lângă bunica ei, în locul de veșnică odihnă.
Țârâitul cântec al greierilor psalmodiază enigma vieții și a morții unui om admirabil și autentic
Somn lin, draga și neuitata noastră prietenă și concetățeană.
Lăcrimăm, în cântec doinit, marea trecere.
