România este traversată de un val de caniculă. Zilele acestea vor fi fierbinți la propriu în toate regiunile țării, iar gradul de disconfort termic va fi accentuat. Luna iulie își respectă renumele de „luna lui cuptor”, temperaturile ce vor fi înregistrate până luni urmând să atingă, în unele regiuni și 40 de grade Celsius.
Autoritățile sanitare au dispus măsuri imediate, în condițiile în care au fost anunțate două coduri de vreme severă, marcate de meteorologi cu cod portocaliu și roșu de caniculă.
Pentru întâmpinarea efectelor generate de caniculă, la nivelul municipiului Fălticeni au fost operaționalizate patru centre de prim ajutor și hdratare pentru populație.
Acestea sunt deschise începând de astăzi, 22 iulie, și vor fi funcționale până când canicula va înceta.
Punctele de prim ajutor și hidratare sunt deschise în incinta Bibliotecii Municipală „Eugen Lovinescu”, în Piața Agroalimentară, la Baza de Agrement „Nada Florilor” și pe Aleea pietonală (faleza),. lângă sediul Judecătoriei.
Aceste centre funcționează între orele 11 și 16.
Persoanele se pot hidrata și răcori, iar în cadrul acestor puncte cetățenii vor fi îndrumaţi şi informaţi în funcţie de caz.
Centrele au fost deschise pentru reducerea efectelor nedorite cauzate de temperaturile ridicate.
Autoritățile sanitare recomandă tuturor locuitorilor să evite deplasarea în spaţiile publice pe tot parcursul acestei atenţionări, mai ales între orele 10 și 18, când indicele de disconfort termic este foarte ridicat.