Mașinile de altădată revin în atenție. Fălticenenii vor putea admira duminica viitoare, 28 iulie, câteva automobile de epocă în cadrul expoziției „Roți Legendare”. Promotorul și inițiatorul acestui eveniment este localnicul Iulian Todirică, membru Retromobil Club România, câștigător al unor premii importante în cadrul Concursului de Eleganță de la Sinaia.
Mărci și modele celebre, din perioade și țări diferite, vor fi prezente la ediția 2024.
Expoziția va fi deschisă între orele 10 și 14, în centrul municipiului Fălticeni.
Și-au anunțat deja prezența colecționari importanți din mai multe județe ale regiunii Moldova, care vor sosi cu automobile istorice cunoscute și mai puțin cunoscute publicului.
Evenimentul face parte din calendarul expozițiilor organizate de Retromobil Club România.
Ediția din 2024 se anunță la fel de palpitantă ca și până acum.
În cadrul expoziției vor fi acordate și premii, pentru participanți, dar și pentru bijuteriile pe patru roți.
Din colecția personală, Iulian Todirică va aduce câteva mașini de epocă foarte prețioase, recondiționate în propriul său garaj.
„Roți Legendare” va marca anul acesta 129 de ani de la apariția primului vehicul în Fălticeni.
Primele trei mașini din România, fiecare câte o trăsură-automobil tip Benz, cu patru locuri și motoare de 12 CP, au fost aduse în 1895 de trei craioveni. În anul 1896 au intrat în țară alte trei trăsuri-automobile, un Peugeot în Bucureşti, un Rochet-Schneider în Tecuci și un triciclu Bollé în Fălticeni.
După expoziție va urma parada mașinilor retro, între orele 14 și 15, care vor face un tur al orașului. Participanții sunt invitați, apoi, la șueta colecționarilor.
Evenimentul este susținut de Primăria Municipiului Fălticeni.