Accesări: 2844

Au început Zilele Municipiului Fălticeni. Cu un program mai restrâns, agenda evenimentului include anul acesta doar cinci manifestări. Unul dintre cele mai frumoase momente va fi întâlnirea cu mașinile de epocă în cadrul expoziției „Roți Legendare”.

Aceasta va fi avea loc duminică, 19 iulie, între orele 10 – 15, în centrul orașului, lângă aleea pietonală din zona ANAF/Trezorerie.

Promotorul și inițiatorul acestui eveniment la Fălticeni este localnicul Iulian Todirică, membru Retromobil Club România și unul dintre cei mai importanți colecționari de mașini de epocă din regiunea Moldovei, câștigător al unor premii importante în cadrul Concursului de Eleganță de la Sinaia.

Anul acesta „Roți Legendare” nu va mai avea amploarea primelor două ediții, însă vizitatorii vor avea ce admira la expoziția de duminică. Mărci și modele celebre, vechile retro din perioade și țări diferite, vor fi prezente la ediția 2020.

Atracțiile de anul acesta vor fi un Jaguar MKV din anul 1949 și Plymouth P2 DeLuxe, produs în anul 1936, ambele recondiționate în atelierul colecționarului Iulian Todirică.

„Roți Legendare” va marca anul acesta 124 de ani de la apariția primului vehicul în Fălticeni.

Primele trei mașini din România, fiecare câte o trăsură-automobil tip Benz, cu patru locuri și motoare de 12 CP, au fost aduse în 1895 de trei craioveni. În anul 1896 au intrat în țară alte trei trăsuri-automobile, un Peugeot în Bucureşti, un Rochet-Schneider în Tecuci și un triciclu Bollé în Fălticeni”.

După expoziție va urma parada mașinilor retro, între orele 14 și 15, care vor face un tur al orașului.

Sponsorii evenimentului „Roți Legendare” sunt Romfour, TrioNec, Pizza Mario, Tiger Com și Inpride.

ȘTIRI