Decizie așteptată și confirmată oficial. Mariana Amariei este directorul noii Creșe „Sfînta Ana” din municipiul Fălticeni, prima creșă verde din România. Ea va conduce instituția de învățământ antepreșcolar în primul an de activitate.
Numirea în funcţia de director este pe perioadă determinată, prin detaşare în interesul învăţământului.
Decizia, ce aparține Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a fost emisă la propunerea şi cu avizul Primăriei Municipiului Fălticeni.
Numirea prin detaşare în interesul învăţământului asigură conducerea interimară a unităţi de învăţământ preuniversitar pentru o perioadă determinată de un an şcolar, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2023-2024.
Reprezentanții ISJ Suceava spun că profesoara Mariana Amarie este singura propunere pentru funcţia de director al Creşei “Sfânta Ana” din partea autorității locale, care are calitatea de persoană juridică fondatoare şi ordonator principal de credite al creşei.
Cine este Mariana Amarie?
De aproximativ 30 de ani activează ca profesor în învățământul preșcolar special, fiind titulară la Grădinița Specială Fălticeni.
Timp de un an a fost director al acestei instituții.
Mariana Amarie este voluntar într-o asociație caritabilă și organizează de ceva timp „Marșul pentru conștientizarea autismului”.
În momentul de față este membru și consilier local PNL.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava afirmă, în răspunsul oferit cotidianului Cronica de Fălticeni, că, în acest caz, nu este vorba de numire pe „culoare politică” și nu poate fi considerat un criteriu de numire al directorului Creşei “Sfânta Ana”, deoarece numirea în funcţie s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 39, alin. (2) din HG nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități din sistemul de educație timpurie antepreșcolară.
Mariana Amarie este director de pe data de 8 septembrie.
Ce s-a întâmplat în ultima lună la creșă?
Până la această oră, directorul Mariana Amarie este singurul angajat al creșei. Din acest motiv s-a ocupat și de partea de secretariat, dar și de sectorul administrativ.
Zilele acestea se desfășoară concursul pentru posturile de educatori puericultori, dar și cele pentru angajarea personalului nedidactic.
Unitatea va avea aproximativ 50 de angajați, inclusiv asistente medicale, bucătari și paznici.
Încă de luna trecută au fost primite dosarele de înscriere pentru copii.
Locurile la creșă sunt ocupate în proporție de 98%.
Mariana Amarie (54 ani) spune că munca în sistemul educațional, mai ales cu cei mici, este o provocare continuă.
Noua postură, ca director al creșei, va genera experiențe pe măsură, însă va miza pe comunicare, eficiență și experiență acumulată în învățământul preșcolar.
Obiectivul principal în primul an de activitate, după cum spune directoarea Amarie, este dezvoltarea și promovarea creșei, astfel încât serviciile oferite copiilor să fie la înălțimea așteptărilor pentru părinți și un vector de imagine pentru municipiul Fălticeni.
Noua Creșă „Sfânta Ana” ar urma să fie deschisă la 1 noiembrie.