Este un edil model și atipic. Maria Tomescu are din nou votul majoritar al comunității și așezării istorice Baia, pentru a-i conduce destinele. Fostul și actul edil al localității, medic de profesie, demonstrează că femeile pot face administrație locală la fel de bine ca bărbații, ba chiar mai bine decât ei în anumite privințe.
În doar două mandate, Maria Tomescu s-a remarcat prin puterea și capacitatea de a se adapta la provocările administrației locale, care nu au fost deloc puține.
Al treilea mandat este deja în desfășurare, prima zi fiind rezervată ceremoniei de învestire, care s-a derulat vineri, 25 octombrie, la Căminul Cultural Baia.
Cu această ocazie s-a constituit și noul Consiliu Local, în prezența reprezentantului Prefecturii Suceava.
Din rândul oficialităților au participat senatorii Ioan Stan și George Mîndruță, primarul Cătălin Coman, primarul Octavian Ursache, noul edil al comunei Fântâna Mare, și profesorul Gabriel Matei, inspector școlar adjunct al ISJ Suceava.
Ceremonia de învestire a fost deschisă de un sobor de preoți care au oficiat slujba de binecuvântare, după care s-a intonat Imnul Național al României.
Procedurile acestui act solemn au fost îndeplinite, cei 15 consilieri locali și primnarul în exercițiu depunând, pe rând, jurământul.
La finalul ședinței de învestire, ea s-a adresat invitaților, cu emoție în glas, amintind începutul greu din primele zile ale primului mandat, apoi primele reușite bifate cu proiectele de investiții, dar și urcușul spre marile succese administrative.
Maria Tomescu le-a transmis un mesaj de mulțumire colegilor din primărie, viceprimarului Mihai Biserică, angajaților din aparatul administrativ, dar și parlamentarilor suceveni care au sprijinit finanțarea proiectelor de dezvoltare.
Comuna este înfloritoare cu un medic la conducere
Cu un medic la timonă, Comuna Baia s-a făcut bine.
Localitatea este acum „pe picioarele ei”, cu un buget solid, programe numeroase, proiecte pe măsură și dezvoltare sănătoasă. Localitatea care risca să devină codașă la investiții, este acum în primele trei din zona Fălticeni.
Din anul 2016, anul primului mandat al Mariei Tomescu, în comuna Baia se întâmplă lucruri și nu puține.
Ea și-a promovat comuna natală la un nivel fără precedent, cu manifestări culturale, artistice, educative, sportive, religioase și de factură istorică ce au creat imagine pozitivă.
În doar opt ani, Maria Tomescu s-a evidențiat cu un buchet de investiții, care însumate reprezintă bugetul local al comunei pe mai bine de 70 de ani.
Pentru al treilea mandat, agenda investițiilor este la fel de bogată. Este deja în lucru un Muzeu al Satului, apoi un Centru pentru Aport Voluntar, un parc fotovoltaic, în timp ce noul Centru de Asistență Medicală și extinderea rețelei de apă și canalizare sunt finalizate.
Comuna Baia are rețeaua școlară pusă la punct, la fel și infrastructura rutieră locală, rețeaua de iluminat public este modernizată, iar noul Centru Medical este deschis de ceva timp în localitate.
Lista proiectelor realizate din acești opt ani este mult mai lungă, iar în ceea ce privește noile investiții, Maria Tomescu are patru ani de mandat să le materializeze și să demonstreze că cei care i-au acordat votul nu l-au risipit.
Cel mai amplu și complex proiect este înființarea rețelei de gaz natural, proiect pe care senatorii Stan și Mîndruță au confirmat sprijin total.
Singura femeie primar din zona Fălticeni, afirmă, la începutul celui de-al treilea mandat consecutiv, că va face tot ce în stă în putere pentru dezvoltarea comunei Baia, alături de consilierii locali și echipa din primărie.