Accent pe dezvoltarea locală. Primăria Comunei Baia desfășoară mai multe proiecte de investiții, iar din toamna aceasta a demarat unul nou. Este vorba despre extinderea rețelei de apă și canalizare.
Investiția este destinată satului Baia și va completa infrastructura existentă cu încă 5,4 kilometri.
Primarul Maria Tomescu anunță începerea lucrărilor la acest proiect care va fi materializat doar cu fonduri de la bugetul local.
Proiectul este unul multi-anual, etapizat pe trei ani.
„Am început lucrările pentru un proiect important în comuna Baia.
Este un proiect îndrăzneț care necesită fonduri consistente și prin care vrem să extindem rețelei de apă și canalizare. Finanțăm lucrările doar de la bugetul local.”, explică Maria Tomescu.
„Investițiile sunt programate pe parcursul mai multor ani, deoarece suma este consistentă.
Vrem ca un număr cât mai mare de locuitori să aibă posibilitatea branșării la apă și canalizare.
Rămânem concentrați pe prioritățile comunității locale, iar proiectele noastre vizează condiții de trai mai bune în comunitatea locală.”
Cei 5,4 kilometri de rețea nouă de apă și canalizare vor costa aproximativ 3,72 milioane de lei fără TVA.
Anul acesta vor fi alocați 1,7 milioane de lei, iar în următorii doi ani câte 1 milion de lei.
Proiectul de extindere este realizat în paralel cu un alt proiect cu fonduri prin Programul „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor.
Opt străzi sunt incluse în această investiție.
Primarul comunei Baia anunță că lucrările de extindere ale rețelei de apă și canalizare vor fi realizate pe străzile Busiocului, Bobului, Velniței, Cetinei, Ozan,a Macului, Măcesșului, Câmpului și Gavrilei.
Pe același străzi se desfășoară și lucrări de modernizare la infrastructura rutieră.
Proiectul va fi finalizat în anul 2024, iar aproximativ 90% din populația satului Baia va putea fi branșată la sistemul de apă și canalizare.
În urma finalizării unei alte investiții, încheiate anul trecut, aproximativ 95% din populația satului Bogata se poate branșa la rețeaua de apă și canalizare.