Luni începe Bacalaureatul. Circa 700 de elevi sunt înscriși la colegiile din Fălticeni. Prima probă este cea oralăEducație

Luni începe Bacalaureatul. Circa 700 de elevi sunt înscriși la colegiile din Fălticeni. Prima probă este cea orală

       Accesări: 546

Emoții pentru absolvenții de liceu. Luni începe Bacalaureatul, cel mai important examen din cei patru ani de studiu. 680 de tineri sunt înscriși la cele trei colegii din municipiul Fălticeni, 630 fiind din promoția curentă, iar 50 din seriile anterioare.

Sesiunea de vară debutează pe 17 iunie cu proba orală la Limba și literatura română.

Potrivit datelor remise de unitățile de învățământ, la examene sunt așteptați 198 de absolvenți la Colegiul „Vasile Lovinescu”, 254 la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și 228 la Colegiul Național „Nicu Gane”.

În săptămânile premergătoare Bacalaureatului, profesorii au făcut pregătire suplimentară, la clasă, cu elevii, pentru ca aceștia să obțină note cât mai mai mari la examen.

La simularea Bacalaureatului nu au fost medii de 10 la nivel local, în schimb au fost trei note de 10, două la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și una la Colegiul Național „Nicu Gane”.

Pentru examenul oral, tinerii nu primesc note sau calificative de tip admis sau respins, ci calificative de competență.

La proba de competențe la limba română candidații vor primi un text pe care trebuie să îl citească și să îl înțeleagă corect, să îi facă un rezumat și să răspundă la întrebări în fața unor profesori evaluatori.

În funcție de nivel, vor primi calificativul utilizator mediu, avansat sau experimentat, cel care atestă cel mai înalt nivel.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, începând de miercuri, 19 iunie, absolvenții vor susține competențele digitale, unde subiectele vor fi rezolvate pe calculator, iar în perioada 25-27 iunie are loc evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională.

Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba şi literatura română.

Proba obligatorie a profilului este programată marți, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării.

Accesul candidaţilor nu este permis în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

Examenele vor fi monitorizate audio-video.

Ca să promoveze examenul de bacalaureat, absolvenții trebuie să susțină probele de evaluare a competențelor, să ia cel puțin nota 5 la probele scrise, iar media finală să fie de cel puțin 6.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi.

Rezultatele finale vor fi comunicate pe data de 12 iulie.

Foto: Freepik

ȘTIRI