Viața culturală locală este într-o dinamică perpetuă. Membrii Cenaclului „Nicolae Labiș” Fălticeni au scris o nouă pagină în cartea evenimentelor pe care le organizează de peste un an în Orașul Oamenilor de Seamă. Sâmbătă, 29 aprilie, într-o atmosferă prietenoasă a fost lansat în aula Colegiului Național „Nicu Gane” volumul de poezii semnat de Gheorghe Varganici.
Este un debut pe care invitații de la prezidiu l-au considerat binevenit și, deopotrivă, valoros.
Cuvântul de bun venit a fost adresat, în calitate de gazdă, de profesorul Ioan Caulea, care a transmis totoodată și mesajul directorului Codrin Bența pentru cei prezenți.
Profesorul Constantin Bulboacă, amfitrionul întâlnirii, i-a salutat pe iubitorii de poezie, reamintind că la Fălticeni cultura subzistă și prin creațiile membrilor acestui cenaclu.
Volumul de poezii intitulat „DE” este unul insolit, vibrant și interesant, după cum au remarcat profesorul doctor Mihaela Grădinariu, critic literar, și profesoara Maria Crețu.
Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Gabriel Todică, cel care l-a încurajat pe Gheorghe Varginici să-și publice poeziile într-un volum.
Autorul, ultimul dintre vorbitori, le-a povestit invitaților despre „chipul” poeziilor sale, despre faptul că scrie versuri de la 14 ani, despre diferite experiențe culturale, dar și despre faptul că este fascinat de literatura japoneză.
Lansarea de carte s-a încheiat cu un recital de flaut susținut de instrumentistul Puiu Crețu și nelipsita sesiune de autografe pentru cei care au achiziționat volumul de debut „DE”.