Vor fi la datorie de sărbători. Jandarmerii Detașamentului Fălticeni vor intensifica în următoarele zile misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent și în sistem integrat la nivel local. Acestea au ca scop pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
Misiunile vizează, în același timp, creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Efectivele de jandarmi vor acționa cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în perioada 22-25 aprilie, în zona lăcaşurilor de cult, unde vor fi oficiate slujbe religioase, precum şi pe drumurile de acces către acestea, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte publică.
Totodată, în acest sfârșit de săptămână prelungit, jandarmii vor fi prezenţi şi în zonele unde vor exista aglomerări de persoane (piețe, târguri etc.), pentru descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit alte fapte antisociale.
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, reprezentanții Jandarmeriei Suceava face următoarele recomandări:
– cei care participă la manifestările religioase să demonstreze răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi, aflate în proximitate;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);
– să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare, care pot atrage atenţia.