Iubitorii de tradiții din comuna Slatina pregătesc cea mai nouă și frumoasă colindă pentru sărbătoarea CrăciunuluiRural

Iubitorii de tradiții din comuna Slatina pregătesc cea mai nouă și frumoasă colindă pentru sărbătoarea Crăciunului

       Accesări: 3819

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Gătirea cozonacilor și ornatul bradului sunt printre cele mai așteptate momente înaintea Crăciunului, însă bucuriile din preambulul sărbătorii nu sunt doar acestea. Pentru iubitorii de tradiții din comuna Slatina pregătirea colindelor este primul și cel mai important lucru.

Reuniți în Ansamblul Artistic „Izvor de Slatină”, un grup de oameni inimoși și-au propus să aducă în dar tuturor românilor cea mai nouă și frumoasă colindă de Crăciun.

Se numește „Îți mulțumim”, iar versurile aparțin Oanei Șorodoc, profesoară de limba română, director al Școlii Gimnaziale Găinești și fondator al grupului amintit.

Colinda are versuri simple, dar înălțătoare, cu un mesaj profund de recunoștință și credință în Dumnezeu.

40 de profesori și preoți și-au unit vocile pentru interpretarea acesteia. Repetițiile sunt în desfășurare, iar partea de orchestrație, ce aparține muzicianului Lucian Afilipoaie, este gata.

Din același grup de colindători face parte și primarul localității, Vlăduț Gherman, un om care prețuiește deopotrivă educația și spiritualitatea.

„În acest an, ne-am gândit că putem accede la obiectivul nostru prin puterea exemplului.

De aceea, profesorii de la Școlile din Găinești, Slatina și Herla, alături de parohii bisericilor și de domnul primar, “și-au unit vocile” într-o colindă de suflet.

Am avut și avem ca obiectiv principal promovarea tradițiilor locale, dar și insuflarea spiritului de apartenență a copiilor la o comunitate unită în credință.

Ansamblul Artistic pe care îl conduc, a avut parte, încă de la debut, de o susținere constantă a domnului primar Vlăduț Gherman, dar și de cea a Consiliului Local Slatina.”

Noua colindă „Îți mulțumim” va avea și un videoclip care va fi gata înaintea sărbătorii Crăciunului.

Filmările vor avea loc zilele viitoare în comuna Slatina, localitate binecuvântată cu locuri și peisaje superbe.

Oana Șorodoc și iubitorii de tradiții din Ansamblul Artistic „Izvor de Slatină” sunt nerăbdători să prezinte noua lor colindă.

Anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă, au reușit să realizeze două videoclipuri de care sunt tare mândri. Membrii ansamblului mai spun că noul material video, poate, va rămâne mărturie în timp a ideii de unitate, de sprijin și de respect al valorilor morale.

ȘTIRI