În numeroase rânduri, atunci când, fiind singuri sau împreună cu prietenii şi familia, ne-am „rătăcit” pe străzile Fălticenilor, iar privirea noastră a întâlnit o construcţie, care ne-a atras atenţia, de cele mai multe ori îngălbenită de trecerea anilor, în minte ne-au venit numeroase întrebări: Cine a construit-o? În ce scop? Cine au fost cei care au locuit în ea? Ce poveşti, întâmplări sau evenimente ne transmite? De ce poartă strada denumirea de …?
Speranţele noastre sunt legate de dorinţa de a păstra această moştenire arhitecturală, dar şi culturală deosebită din oraş, pentru generaţiile ce vor să vină.
Credem că unul dintre cele mai reprezentative şi totodată mai frumoase repere ale oraşului Fălticeni, îl reprezintă Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, locul spiritual unde ne găsim pacea, locul unde suntem alături de cei dragi, la principalele momente ale vieţii: botezul, cununia şi moartea.
Ea este sufletul oraşului nostru, iar după cum ştim cu toţii, atunci când ne pierdem sufletul, nu ne mai rămâne nimic.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1827 din piatră şi cărămidă şi acoperită cu tablă din fier, de către spătarul Mihail Gane şi a fost ulterior sfinţită, probabil de mitropolitul Veniamin Costache. Primul preot care a slujit în biserică a fost Vasile Ştirbu. Biserica a fost trecută în anul 1843 în epitropia nepotului său, postelnicul Matei Gane (tatăl scriitorului Nicolai Gane).
Terenul pe care a fost construită biserica a fost donat de către Neculai Boian, cu actul legalizat la tribunal din 23 noiembrie 1854. În acest an, biserica avea 7 clopote (unul mare – achiziţionat în 1847, unul mijlociu, 4 mici şi unul cu sunet dogit).
Prima reparaţie făcută bisericii a fost la 1843. În vara anului 1883, Anastasia Circhidic a înălţat turnul cu 4m şi a cumpărat din Viena ceasornicul pe care l-a şi montat pe banii ei. Tot această distinsă şi credincioasă doamnă a ctitorit, în anul 1850, Biserica „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” din satul Lămăşeni, care a fost proprietatea soţului său.
Biserica s-a remarcat şi printr-o prestaţie deosebită a corului acesteia. Prima menţiune despre activitatea şi repertoriul acestui cor este făcută în 1871. Este realizarea profesorului de muzică pentru învăţământul gimnazial Mihai Boşteanu.
Încununarea muncii a mai multor împătimiţi ai muzicii corale bisericeşti de la Fălticeni a venit în iunie 1921, când, la concursul organizat de Societatea „Tinerimea Română” din Bucureşti, corul bisericii format din 80 de persoane pe 4 voci a obţinut premiul I.
În anul 1886, a fost cumpărat cu suma de 500 de franci epitaful – lucrat la Moscova de la un negustor din Chişinău. Pomelnicul ctitoricesc a fost executat ulterior, în anul 1899.
Primul inventar al patrimoniului bisericii a fost întocmit în 1903, de unde reiese, printre altele, că prima Sfântă Evanghelie a fost dăruită bisericii din Fălticeni de către Gheorghe şi Elena Hărtular, la 1836. Cea mai veche carte din care s-a citit în biserică este „Trei cântări”, tipărită la Bucureşti în 1769.
Meniul care se servea enoriaşilor de hramul bisericii în cimitirul din jurul acesteia, era compus din pâine şi colaci, zeamă (supă cu carne , găluşte (sarmale) şi pilaf.
Între 1904 şi 1906, s-a realizat pictura din interior, de către pictorul Gheorghe Şerban (împuşcat de ruşi în propria sa locuinţă din Iaşi în 1917). Tot acum a fost realizată toată lemnăria din interior de către sculptorul Costache C. Costăchescu şi a fost înlocuită pardoseala din lespezi de piatră cu mozaic.
Deoarece tencuiala pe care a fost realizată pictura a fost rău executată, aceasta a început să se desprindă şi să cadă după câţiva ani. Pentru reparaţii s-au cheltuit 21.340,30 de lei contractaţi printr-un împrumut cu termen de scadenţă de 27 de ani.
Primăria a susţinut acest efort cu suma de 4.399,5 de lei. Tot în 1906, în proiectul de buget, la iniţiativa primarului în funcţie, Eugen E. Singuroff, s-au cheltuit 300 de lei pentru repararea ceasului din turn şi 720 de lei pentru susţinerea corului care funcţiona la catedrală.
În anul 1923, biserica a fost zugrăvită pe exterior de către pictorul Ioan Luchian, din Târgu Neamţ, din păcate şi această lucrare a fost realizată modest.
Între anii 1924 – 1925, biserica a fost reparată şi înfrumuseţată radical, lucrările fiind executate aşa cum se cuvine şi de foarte bună calitate. Pictura a fost refăcută în totalitate de către pictorul I. Doroftei. Tot acum a fost introdusă lumina electrică în biserică şi la ceasul din turn. Electrificarea bisericii a costat primăria 50.000 de lei.
În acelaşi an, biserica s-a îmbogăţit cu o cruce mare, care se scotea pe străzile oraşului în „Vinerea Mare”, înlocuind vechea cruce, care a fost dăruită bisericii din Oprişeni. Crucea a fost cumpărată de la o expoziţie din Chişinău, cu suma de 12.000 de lei.
În aceeaşi perioadă de timp, pentru ca biserica să posede un cimitir propriu, s-a hotărât, cu acordul Ministerului Cultelor şi cel al Instrucţiunilor, ultimul ca beneficiar, să se facă un schimb de teren între cel dăruit cu titlu gratuit bisericii de către doamna Maria Leancă – situat la vale de Administraţia Financiară, pentru a se construi un internat, şi 2 hectare de teren arabil şi fânaţ în Ţarna Mare.
Este de reţinut faptul că totuşi, biserica a avut un cimitir în jurul acesteia până în anul 1865, după care, treptat, au fost îndepărtate toate crucile. Pe lângă biserică a fost construită şi o casă parohială modestă care avea 4 camere, cu o curte de 2.500 mp.
Pentru întreţinerea casei parohiale dar şi sprijinirea familiei preotului, acesta avea în administrare cu titlu gratuit, două parcele de teren arabil în suprafaţă de 10.000 mp şi respectiv 40.000 mp, teren intrat în posesia bisericii în urma unor donaţii.
În anul 1935, biserica a beneficiat de reparaţii majore dându-i-se un stil moldovenesc, după planurile arhitectului Mircea Popovici, din Bucureşti. Ultimele datorii acumulate cu această ocazie însumând 30.000 de lei au fost achitate prin dispoziţia primarului oraşului, generalul Constantin Neculcea, tocmai la 8 august 1939.
În 1938, corul bisericii s-a constituit în Societatea corală „Nicu Gane”. Acesta a fost sprijinit prin fonduri chiar mari până după cel de-al doilea război mondial. Unul dintre susţinătorii importanţi ai activităţii corale de la biserică a fost în mod surprinzător primarul comunist Maria Milieş, care spre exemplu a propus în 1948 o subvenţie de 5.000 de lei pentru cor, mai mult cu 3.000 de lei cât îi reveneau muzeului de istorie din oraş.
Dintre personalităţile de seamă care au vizitat Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni îi amintim pe: Domnitorul Grigore Al. I. Ghica (1850), poetul Dimitrie Bolintineanu (1857), consulul general rus Wilhelm de Kotzbue (1860), Domnitorul Al. I. Cuza (1864), prim-ministrul Ion Brătianu (1881), Regele Carol I (9 iunie 1883), ministrul Lascăr Catargiu, Mihail Kogălniceanu (1888), mitropolitul Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei Partenie, generalul Botez Panait (1895), poetul George Topârceanu (1913), mitropolitul Moldovei Pimen (1915), scriitorul Camil Petrescu (1916), ministrul Instrucţiunii Simion Mehedinţi, (1918), generalul Constantin Neculcea (1919), Cezar Petrescu (1922), Nicolae Iorga (1923), ministrul Instrucţiei dr. Constantin Anghelescu (1924), ministrul cultelor Alexandru Lepedatu (martie 1925), ministrul de externe I.Gh. Duca, Mihail Sadoveanu, generalul Traian Moşoiu (1925), ministrul Instrucţiunii Publice Dimitrie Gusti (1930), generalul Ioan V. Lovinescu (1944), prea sfinţitul Iustinian Vicarul (2 noiembrie 1945), ş.a.
Până la 30 decembrie 1947, ziua de 10 mai a reprezentat un moment foarte important în viaţa oraşului dar şi a bisericii. În faţa acesteia se ţinea o slujbă la care erau invitaţi reprezentanţii principalelor instituţii ale statului şi un numeros public. Acest frumos obicei a fost reluat cu anumite întreruperi şi după 1990, manifestaţii care s-au bucurat de aprecierea locuitorilor oraşului.
Perioada de început ai instaurării comunismului în România părea că nu va afecta Catedrala din Fălticeni, mai ales că primarii Ştefan Focşa şi Maria Milieş au continuat să acorde sprijin financiar acesteia, aşa cum se întâmplase în ianuarie 1945 când a fost din nou reparat ceasul din turn. Curăţenia de la turn, întoarcerea ceasului în fiecare zi şi ungerea acestuia au fost asigurate în continuare tot de primărie, care a desemnat pe omul de serviciu Bondaru cu această atribuţiune.
Din păcate, după 1945 şi până în 1989, Biserica catedrală din Fălticeni a intrat în declin, ea nemaifiind în centrul vieţii spirituale, dar mai ales publice din oraş.
Revoluţia din decembrie 1989 a făcut ca aceasta, prin grija şi strădania lăudabilă a preoţilor care slujeau aici, dar şi prin sprijinul primăriei şi al credincioşilor, să-şi recapete treptat din splendoarea de odinioară, pe care o remarcă orice trecător prin oraşul nostru.
