Întoarcerea ACASĂ nu poate fi decât prilej de bucurie. O imensă și copleșitoare emoție a regăsirii de sine. Să fii din nou alături de cei dragi. Revii pentru ai tăi și printre ai tăi. Simți că aparții acelui tărâm și comunității locale, chiar dacă destinul ți-a îndreptat pașii te miri unde, pe nevisate coclauri.
Și, fără un alt imbold decât cel lăuntric, mi s-a întâmplat și anul acesta. Să revin la Boroaia, joia trecută, și să retrăiesc sentimentul atât de pur și atât de covârșitor al rezonării cu obiceiurile pământului pe care am pășit întâia oară.
La Ziua comunei mele, al cărui nume îl port cu drag și mândrie, ca pe un sacru simbol identitar. Zi care coincide cu Înălțarea Domnului. Când aici, și pretutindeni în țară, recunoștința pe care o datorăm bravilor noștri eroi ai neamului atinge apogeul.
Spre a ne ruga împreună, preoți cu har și mireni, tineri și vârstnici, ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze colțul acesta de mirific plai românesc pe mai departe. Spre o perpetuă și tot mai pregnantă Înălțare.
Să revăd juni boroieni înnobilând exuberanța vârstei cu portul tradițional, în chiar Alma Mater care a dat Țării zeci de personalități, care merită pe deplin admirația și elogiul nostru, al celor de azi, ca și al posterității.
Așa cum o viață a făcut-o dascălul nepereche Vasile Tomegea, combatantul Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”, cel care îi veghează de pe frontispiciul acestei instituții emblematice pentru boroieni.
Și pe care camaradul meu, contraamiralul de flotilă dr. Ion Condur l-a omagiat cu un tablou sublim, alăturat bustului învățătorului misionar. Realizat tot de un ofițer de marină, pictorul Mircea Popițiu, pe cât de talentat, pe atât de generos.
Să aprind o lumânare la mormântul Mamei și să culeg o mână de cireșe din livada pe care Tata încă o mai încurajează să rodească.
Să regăsesc oficialitățile județului care, an de an, își fac timp să revină și să-mi felicite consătenii. Pentru vrednicia lor, pentru statornicia întru credință, datini și obiceiuri și pentru evlavia cu care drămuiesc prezentul și chibzuiesc viitorul.
Să salut fidelii camarazi activi, în rezervă sau în retragere care revin în pragul casei părintești spre a-și aminti de unde au plecat și cui datorează rostul și împlinirea sufletească. Și să le dăm, împreună, ONORUL celor care ne-au pus tocul și creta în mână.
Și să-l asigur pe același neostenit, ambițios și longeviv primar, inginerul Vasile Berariu, că și în cel de-al șaselea mandat, Marinarii boroieni îi vor fi alături. Să trudim împreună și să ne bucurăm împreună de fața mereu schimbată a cătunelor de altădată și a “Satului cu generali”.
Și, în măsura în care Timpul va avea răbdare cu mine, să adaug noi titluri la Hronicul locului meu de baștină, BOROAIA. Ca o lacrimă de dor la fântâna atâtor alte neostoiste doruri.
Prin care eu însumi mă îmbogățesc spiritual, redescoperind cât de mult și de multe am amânat ori pierdut irevocabil, preumblându-mă.
Iubesc BOROAIA și o prețuiesc nespus.
Admir fiecare reușită în parte și mă mândresc cu BOROIENII mei optimiști, joviali și falnici. Precum brazii de pe Culmea Pleșului și de pe blazonul moștenit de la bunii și străbunii noștri.
LA MULȚI ANI, BOROAIA!
Statornică admirație și profundă recunoștință, dragi consăteni!
Comandor (r) Marian Moșneagu
