Întâlnire memorabilă la Colegiul „Vasile Lovinescu”. Un profesor din Franța promovează dezvoltarea durabilăSpecial

Întâlnire memorabilă la Colegiul „Vasile Lovinescu”. Un profesor din Franța promovează dezvoltarea durabilă

       Accesări: 3125

Eveniment în mediul educațional local. Un expert francez în ecologie a făcut un popas la Fălticeni pentru promovarea unui concept modern al vremurilor noastre. Dominique Lefèvre, de profesie cadru didactic, s-a întâlnit cu elevii și profesorii Colegiului „Vasile Lovinescu” cărora le-a vorbit despre dezvoltare durabilă.

Conceptul a fost explicat pe larg în cadrul unei conferințe, organizate de profesoara Mihaela Pînzariu, care a tradus expunerea specialistului francez și la finalul căreia, au putut fi adresate întrebări.

Prezent pentru prima dată la Fălticeni, profesorul și specialistul Dominique Lefèvre și-a început discursul cu o parte din activitatea desfășurată în ultimii ani, când s-a ocupat de realizarea unor proiecte educaționale internaționale.

El a accentul rolul decisiv al educației, în sensul formării unei atitudini sănătoase, al cunoașterii și implementării ideilor care guvernează dezvoltarea durabilă.

Scopul conferinței a fost acela de a-i sensibiliza pe elevii liceeni în privința provocărilor lumii de astăzi.

„Sunt la Fălticeni, la Colegiul „Vasile Lovinescu”, pentru o conferință pe tema dezvoltării durabile. Obiectivul principal al acesteia este de a-i sensibiliza pe elevi asupra marilor provocări ale lumii: schimbările climatice și reducerea biodiversității. Acestea subiecte au luat de ceva vreme o amploare mai mare. Este, așadar, important ca elevii să înțeleagă aceste mize și aceste provocări.”, a declarat profesorul Lefèvre. „Ei vor trăi într-o lume care se va transforma și este foarte important ca ei să cunoască și să înțeleagă aceste timpuri care urmează.”

Un concept menit să aducă echilibru

Expertul a introdus auditoriul în universul dezvoltării durabile, plecând de la originile acesteia și continuând cu o serie de studii, cercetări și statistici care scot la iveală realități cutremurătoare ale zilelor noastre.

El a captat atenția asistenței cu imagini grăitoare, din diferite părți ale lumii, care arată transformările radicale pe care le suferă natura și care se petrec sub ochii noștri.

Unele dintre acestea sunt produse de efectele poluării și formele diverse ale acestora, unele fiind mai puțin cunoscute publicului. Dominique Lefèvre a prezentat și câteva exemple concrete ale acțiunilor omului asupra mediului și consecințele care derivă din acestea.

Defrișarea pădurilor, poluarea produsă de autovehicule, deșeurile care nu sunt reciclate și care ajung în natură sunt doar câteva dintre probleme majore ale lumii de astăzi și care au repercusiuni puternice asupra sănătății omului.

Specialistul francez a arătat în conferința de la Colegiul „Vasile Lovinescu” și alte pericole la care suntem deja martori: catastrofele naturale, incendii de proporții, inundații, alunecări de teren. Aici au fost amintite și dezastrele care au ca sursă tehnologiile din domeniul energetic: catastrofele nucleare de la Cernobîl și Fukushima.

Provocările lumii de astăzi sunt multiple, complexe și deloc ușoare, a ținut să sublinieze Dominique Lefèvre . El a amintit că unul dintre efectele schimbării climatice, dar și al poluării este reducerea biodiversității. Specii de animale și plante au dispărut, iar alte s-au împuținat.

La acestea se adaugă și schimbările climatice. Efectele gazelor de seră sunt vizibile în ultimii 40 de ani: iernile devin neobișnuit de calde, verile sunt sufocante, iar anotimpurile se întrepătrund.

Expertul francez a reamintit că pădurile sunt plămânii planetei și au un rol esențial în asigurarea calității vieții. Un alt aspect, deloc neglijabil, sunt resursele de apă. Acestea tind să scadă, deoarece

Pentru a limita toate aceste efecte, specialiștii din mai multe țări au pus bazele dezvoltării durabile, o „trilogie” bazată pe factori cu impact major: factorul economic, social și ecologic. Măsurile vizează un echilibru atât între cei trei factori care influențează în mod direct și viața

Dominique Lefèvre a explicat faptul că dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și caută, în primul rând, prezervarea calității mediului înconjurător.

Conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii prin repartizarea bogăţiei între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, asigurarea unui trai decent milioanelor de bărbaţi, femei şi copii aflaţi în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales cum să facem să transmitem o planetă sănătoasă generaţiilor viitoare.

Expertul francez a expus și cele 17 obiective, concepute de specialiști internaționali, pentru a salva lumea, obiective care fac parte din conceptul de dezvoltare durabilă.

Mesajul expertului francez

Conferința de la Colegiul „Vasile Lovinescu” a tras un semnal de alarmă, dar nu a dat o temă de gândire auditoriului. Întâlnirea a pus pe masă realități cu care ne confruntăm, a pus în lumină direcțiile greșite și acțiunile nocive ale omului asupra mediului, dar și măsuri care pot îmbunătăți lumea de azi sub aspect ecologic, social și economic.

Specialistul francez a lăsat să se înțeleagă și un alt aspect: făcând rău și neglijând mediului înconjurător, de fapt, ne distrugem pe noi înșine.

Alte idei desprinse din această întrunire este aceea că specialiștii au un plan pe termen lung pentru ca existența noastră să fie mai armonioasă cu natura, pentru că natura va reacționa la acțiunile noastre.

Profesorul Lefèvre a subliniat dezechilibrele din ziua de astăzi, poluarea excesivă, despăduriri, și efectele nocive asupra sănătății umane. Pentru a le limita, dezvoltarea durabilă este soluția cea mai la îndemnă.

Mai mult decât atât, expertul francez a vorbit despre acțiunea fiecăruia dintre noi, cât și despre acțiunile la nivel colectiv care pot influența în bine mersul planetei. Prin voință, asumare și acțiune și viața pe pământ poate fi mai bună pentru fiecare.

El conchide că este important să lăsam generațiilor viitoare un mediu economic, social și climatic cât mai favorabil.

Mesajul final al profesorului Dominique Lefèvre este unul optimist: „indiferent prin ce dezastre va trece planeta, viața va continua să existe. În trecut au fost catastrofe majore care au eliminat unele specii de plante și animale. Cu toate acestea, viața a reapărut de fiecare dată.”

Expertul francez a susținut alte două conferințe la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și la Colegiul Național „Nicu Gane”.

ȘTIRI