La un pas de un mare necaz. Un moment de panică a generat un incident într-o parcare din municipiul Fălticeni. Este vorba despre un început de incendiu, soldat cu daune la un autoturism.
S-a întâmplat sâmbătă, la orele amiezii, în cartierul 2 Grăniceri, când un bărbat a aruncat pe fereastră o mini-butelie cu arzător.
Aceasta s-a aprins, i-a luat foc în mâini, în timp ce o utiliza în bucătărie pentru pârlirea unei găini. Localnicul s-a temut că obiectul încărcat cu gaz va exploda și va crea probleme mari în apartamentul și blocul în care locuiește.
Bărbatul s-a dus imediat la fereastră, ca să vadă dacă poate arunca mini-butelia într-un spațiu unde nu sunt mașini și nici persoane. El a observat că bună parte din parcarea aflată lângă bloc era goală, așa că s-a debarasat de ea.
Ghinionul a făcut ca, după câteva clipe, în parcare să intre un autoturism.
Mini-butelia, din nefericire, s-a rostologit sub mașină.
Bărbatul a observat ce s-a întâmplat și i-a avertizat cu voce tare, pe cei care coborâseră din mașină, că obiectul în flăcări de află sub autoturism.
Era deja un început de incendiu la mașină, iar localnicul a ieșit din casă, a luat stingătorul de la mașina lui, aflată în apropiere, reușind să stingă flăcările.
Între timp au fost anunțați pompierii, care au sosit la fața locului, împreună cu un echipaj de poliție. Autoturismul, un model marca Opel, a fost afectat.
Bărbatul este acum bun de plată.
Din păcate, el s-a ales cu arsuri la mâini, dar și cu o sperietură zdravănă în urma întâmplării petrecute.