Marți a fost o zi cu ghinion și necaz pentru doi bătrâni. Un incendiu puternic s-a declanșat în gospodăria acestora din comuna Vadu Moldovei, mai multe bunuri fiind distruse în decurs de câteva ore. Pompierii au intervenit și au limitat cât au putut pagubele.
Patru autospeciale au fost trimise la fața locului, unde au acționat militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vadu Moldovei.
Incendiul a fost anunțat prin numărul unic 112, puțin după ora 11, de mai mulți vecini care au văzut cum ia amploare incendiul.
La sosirea echipajelor ardeau majoritatea anexelor gospodărești și acoperișul casei de locuit. Pompierii spun că exista pericol de propagare și la construcțiile învecinate.
Înainte de izbucnirea incendiului, proprietarul a folosit flacăra deschisă, de la o butelie cu arzător, pentru a igieniza șopronul din lemn, unde își ținea păsările de curte.
Fără să observe începutul de incendiu, bărbatul a plecat de acasă.
La întoarcere, cuprins de panică, proprietarul a încercat să stingă focul, dar s-a ales cu arsuri pe mâini.
Soția acestuia a suferit un atac de panică și s-a intoxicat ușor cu fum.
Două echipaje ale Ambulanței Fălticeni au fost chemate de pompieri să acorde primul ajutor celor doi bătrâni.
Bărbatul, în vârstă de 79 de ani, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Fălticeni, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, în timp ce femeia, de 75 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior, după ce și-a revenit, a refuzat transportul la spital.
În urma incendiului au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, o magazie, acoperișul casei de locuit pe 150 mp, circa o tonă de cereale, elemente de tâmplărie din lemn și bunuri din gospodărie.
Plafonul și pereții locuinței s-au degradat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra deschisă, folosită pentru igienizarea șopronului.
Incendiul a fost lichidat după aproape două ore de la începerea intervenției. Pompierii afirmă că au salvat un adăpost de animale și o locuință învecinată.