Duminică, 16 martie, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din satul Mănăstioara, comuna Preutești.
Alerta a venit prin numărul unic de urgență 112, la ora 11.45.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 13:15.
A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de 100 mp și s-au degradat aproximativ 5 mp dintr-un perete portant.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei, provenite de la o țigară, purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei și locuințele învecinate.