Incendiu în comuna Râșca. Au ars acoperișul și anexa unei case. Doi bătrâni au suferit atacuri de panicăRural

Incendiu în comuna Râșca. Au ars acoperișul și anexa unei case. Doi bătrâni au suferit atacuri de panică

       Accesări: 1686

Necaz mare înainte de sărbători. Casa unei familii de gospodari din comuna Râșca a fost cuprinsă și distrusă de flăcări. Incendiul s-a produs vineri, 17 decembrie, la miezul nopții.

Locuința unor bătrâni din satul Dumbrăveni a fost afectată.

La sosirea echipajelor de intervenție ardea acoperișul casei, existând pericolul ca incendiul să se extindă la anexele gospodărești.

Pompierii Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești au acționat cu patru autospeciale de stingere.

La fața locului au fost trimiși paramedicii SMURD și o ambulanță de la Fălticeni.

Pe timpul intervenției, paramedici SMURD și echipajul SAJ, au acordat primul ajutor medical proprietarilor, un bărbat (72 ani) și o femeie (87 ani), care au suferit un atac de panică. Aceștia au fost transportați, ulterior, la spital.

La finalul intervenției, pompierii au evaluat pagubele.

Stricăciunile provocate de incendiu nu sunt deloc puține. Acoperișul casei și o anexă corp comun cu locuința, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, s-au făcut scrum. Mai multe bunuri din interiorul acestora s-au degradat.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat după trei ore de la anunțarea acestuia.

Pompierii au reușit să salveze restul anexelor gospodărești.

Reprezentanții ISU Suceava le cer oamenilor să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja și pentru a transforma propria locuință în cel mai sigur și confortabil loc, atât pentru ei, cât și pentru întreaga familie.

ȘTIRI