Pagube mari, necaz și durere. Gospodăria unei familii din Boroaia a fost cuprinsă de flăcări, multe dintre bunuri și anexe fiind mistuite. Un scurtcircuit electric a provocat joi dimineața un incendiu devastator.
Acesta a fost anunțat prin numărul de urgență, în jurul orei 3 dimineața.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje, care au acționat cu nouă autospeciale de stingere.
Pompierii din Fălticeni au fost ajutați de pompierii civili ai SVSU Boroaia, Cornu Luncii și Râșca.
În sprijinul acestora au sosit și pompierii Gărzii de Intervenție Gura Humorului.
Incendiul s-a extins la acoperișul casei de locuit, adăpostul de animale și anexele gospodărești. La momentul sosirii echipajelor cu pericol de propagare al flpăcărilor la întreaga locuință.
Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și bunuri din interior (elemente de mobilier, materiale textile și electrocasnice).
Focul a distrus adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și alte două anexe gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 170 de metri pătrați.
În incendiu au pierit 60 de păsări de curte.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).
Flăcările au fost lichidate, după trei ore de la izbucnirea acestuia , iar pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite.