Incendiu produs într-o gospodărie din comuna Râșca. Pompierii militari și civili au intervenit cu patru autospecialeRural

Incendiu produs într-o gospodărie din comuna Râșca. Pompierii militari și civili au intervenit cu patru autospeciale

       Accesări: 1026

Zi de foc pentru pompieri. Patru incendii s-au produs sâmbătă, 9 martie, în decurs de două ore, pe raza județului Suceava. Vremea rece din martie îi ține pe salvatori în gardă, însă, din păcate, evenimente nedorite apar pentru proprietarii de gospodării, în aceasta perioadă cu temperaturi neobișnuit de scăzute în sezonul de primăvară.

Unul dintre cele patru incendii s-a produs pe raza comuneu Râșca, la o gospodărie din satul Dumbrăveni.

Pompierii Detașamentului Fălticeni au acționat împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din localitățile Râșca și Bogdănești, într-o intervenție cu patru autospeciale de stingere.

Când echipajele au sosit la fața locului, ardeau un adăpost de animale și alte anexe gospodărești.

Pompieri spun că la acel moment, dată fiind amploarea incendiului, exista pericolul ca aceasta să se extindă la întreaga gospodărie, dar și la alte două proprietăți învecinate.

Forțele de intervenție au lichidat incendiul după aproximativ două ore de la anunțarea acestuia.

Din păcate, pagubele nu sunt deloc puține. Au ars adăpostul de animale și două construcții anexe, pe aproximativ 200 de metri pătrați.

Flăcările au afectat aproximativ trei metri cubi de cherestea, care aparțineau proprietății învecinate.

Pompierii afirmă că incendiul s-a declanșat, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pompierii fălticeneni au reușit, în urma intervenției, să salveze casa de la distrugere, anexa acesteia, dar și cele două gospodării învecinate.

ȘTIRI