Incendiu izbucnit la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică. Pompierii au activat Planul RoșuRural

Incendiu izbucnit la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică. Pompierii au activat Planul Roșu

       Accesări: 1020

Zi de foc pentru pompieri. După intervenția de la accidentul grav de la Bunești, salvatorii au fost din nou în prima linie. Aceștia au acționat la un incendiu declanșat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică. Aici flăcările au cuprins acoperișul unei anexe.

Pompierii au fost anunțați despre incendiu, printr-un apel la 112, în jurul orei 17:00.

În Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică sunt cazate peste 130 de persoane, beneficiari, iar pentru gestionarea misiunii în condiții de maximă securitate și operativitate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a declanșat Planul Roșu de Intervenție.

Flăcările au afectat circa 30 de metri pătrați din astereala acoperișului, aflată la intrarea secundară în clădirea centrului.

Pompierii au localizat imediat incendiul și au lucrat pentru lichidarea acestuia. Concomitent au ventilat spațiile interioare.

Nu au fost semnalate victime.

La locul intervenției au fost direcționate, gradual, cinci autospeciale de stingere, autoscara mecanică, ambulanță SMURD, două ATPVM (autospecială de transport personal și victime multiple) și un microbuz de transport persoane.

Misiunea pompierilor s-a desfășurat cu sprijinul echipajelor de pompieri civili, prezenți cu patru autospeciale de la SVSU Cornu Luncii, Mălini și Slatina și două echipaje ale Ambulanței.

Pentru mai multă siguranță, au mai fost solicitate câte un microbuz și un ATPVM de la ISU Botoșani și ISU Neamt.

La fața locului au ajuns, primele, echipajele pompierilor militari suceveni, care au localizat și lichidat incendiul, astfel că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, iar forțele solicitate în sprijin de la inspectoratele pentru situații de urgență învecinate au fost întoarse din drum.

Pompierii au intervenit prompt, reușind să împiedice propagarea incendiului la întregul corp al clădirii centrului.

Au fost afectați aproximativ 30 de metri pătrați de astereală din lemn, iar clădirea a fost inundată cu fum.

Concomitent cu lichidarea incendiului, fumul a fost evacuat cu ajutorul ventilatoarelor specializate, dar și natural, prin deschiderea ușilor și ferestrelor.

Cele 136 de persoane cazate au fost evacuate în siguranță de către personalul angajat al centrului, până la sosirea pompierilor.

După finalizarea acestor operațiuni, beneficiarii s-au întors în spațiile de cazare.

Pompierii spun că incendiul s-a declanșat, cel mai probabil, prin efect termic, din cauza fumatului în locuri nepermise.

ȘTIRI