Dimineață fierbinte de iulie. Pompierii Detașamentului Fălticeni au acționat sâmbătă pentru stingerea unui incendiu în satul Arghira. La intervenție au mai participat pompierii civili ai SVSU Preutești, trei autospeciale fiind utilizate pentru stingerea flăcărilor.
Paramedicii SMURD au fost alături de colegii lor, gata să intervină dacă situația impune.
Incendiul, anunțat la 112, la ora 7:55, s-a declanșat într-o gospodărie, salvatorii reușind, ca în multe alte situații, să limiteze extinderea acestuia.
Atunci când au sosit echipajele, ardea generalizat acoperișul unei construcții corp comun, compusă din casă de locuit și o magazie.
Pompierii spun că la momentul respectiv exista pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la o locuință învecinată.
După lichidarea incendiului au fost evaluate pagubele.
Acoperișul construcției corp comun s-a deterioarat pe aproximativ 70 de metri pătrați și s-au degradat pereții portanți.
Un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător este sursa care ar fi declanșat flăcările.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Pompierii au salvat restul gospodăriei (anexe și o a doua casă de locuit), dar și locuința învecinată, aflată în imediata apropiere, cu bunurile aferente.
Măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea instalaţiilor electrice:
- Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
- Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar cu personal autorizat;
- Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
- Se interzice introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct în prize şi folosirea în tablourile electrice a siguranţelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liţă sau sârmă.