Incendiu în localitatea Leucușești. Flăcările au distrus bucătăria de vară, acoperișul și bunurile dintr-o gospodărieRural

Incendiu în localitatea Leucușești. Flăcările au distrus bucătăria de vară, acoperișul și bunurile dintr-o gospodărie

       Accesări: 758

Un scurtcircuit poate produce mari pagube. Acesta este cauza și sursa unui incendiu declanșat într-o gospodărie din comuna Preutești. Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit prompt și au făcut tot ce este posibil pentru salvarea bunurilor existente.

În sprijinul lor au venit pompierii civili din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Preutești și Cornu Luncii.

S-a întâmplat marți, 27 august, în timpul amiezii.

Flăcările au cuprins bucătăria de vară și acoperișul casei de locuit. Incendiul a fost anunțat, prin numărul unic 112, după ora 13.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat.

Pompierii spun că exista pericolul propagării flăcărilor la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, patru autospeciale de stingere fiind utlizate la intervenție.

Salvatorii au evaluat pagubele, iar acestea nu sunt deloc puține. Au ars bucătăria de vară, cu bunurile din interior, pe aproximativ 30 de metri pătrați, și acoperișul casei de locuit, pe 70 de metri pătrați.

Flăcările au afectat și circa 10 metri pătrați din gardul din tablă al gospodăriei învecinate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.

Pompierii au salvat restul casei de locuit și o anexă gospodărească, corp comun cu locuința.

Nu s-au înregistrat victime.

ȘTIRI