Incendiu într-o gospodărie din comuna Preutești. Flăcările au deteriorat acoperișul unei case, anexele și un fânarRural

Incendiu într-o gospodărie din comuna Preutești. Flăcările au deteriorat acoperișul unei case, anexele și un fânar

       Accesări: 2079

Incendiile se țin lanț în zona Fălticeni. Un nou astfel de eveniment nedorit s-a produs luni, 15 mai, în comuna Preutești. Pompierii au fost anunțați, prin numărul unic, 112, la miezul zilei.

Aceștia s-au deplasat împreună cu pompierii civili ai SVSU Preutești și Cornu Luncii.

Intervenția s-a desfășurat cu șase autospeciale de stingere, pentru lichidarea incendiului izbucnit într-o gospodărie din satul Basarabi.

Și paramedicii SMURD au fost prezenți la fața locului.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit și la anexele gospodărești, clădiri corp comun.

Construcțiile, realizate preponderent din lemn, ardeau generalizat, iar flăcările erau propagate și la proprietatea învecinată, unde ardeau un fânar și o stivă de lemne.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc făcut în aer liber, pentru igienizare (ardere deșeuri vegetale).

Deși focarul inițial se afla la o distanță de aproximativ 50 de metri față de construcții, din cauza vântului puternic (pe fondul codului galben), flăcările, jar sau scântei purtate de vânt, s-au propagat la clădirile majoritare din lemn.

Incendiul a fost lichidat la ora 13:40.

Au ars acoperișul casei și anexele gospodărești, un adăpost de animale și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 150 m.p.

La proprietatea învecinată au ars fânarul, pe aproximativ 15 metri pătrați, și circa 12 metri cubi de lemn pentru construcție (cherestea).

Nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au salvat două locuințe, un tractor, un autoturism și alte bunuri din cele două gospodării.

ȘTIRI