Dimineață cu surprize neplăcute. Proprietarii unei gospodării din comuna Mălini s-au trezit cu o anexă în flăcări. Incendiu a izbucnit când încă nu se făcuse ziuă, în jurul orei 4 dimineața.
Pagubele au fost însemnate.
Incendiul, declanșat într-o gospodărie din satul Suha, a fost anunțat în jurul orei 4:30.
Pompierii au sosit la fața locului cu mai multe autospeciale de stingere.
Aceștia au fost ajutați de pompierii civili ai SVSU Mălini și Cornu Luncii. Intervenția s-a desfășurat cu șase autospeciale.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat adăpostul de animale cu pericol de propagare la casa de locuit.
Flăcările au distrus adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, dar și bunurile din interior.
Din păcate, au pierit 12 oi și o bovină.
Primele concluzii arată că incendiul a fost produs de efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.
Ehipajele au lichidat incendiul după aproximativ două ore.
Din fericire pentru proprietarii gospodăriei, pompierii au reușit să salveze locuința acestora.