Intervenție cu pompieri și paramedici SMURD. Un incendiu s-a declanșat azi-dimineață într-o gospodărie din comuna Rădășeni. Acesta a fost anunțat prin 112, în jurul orei 6.
Incendiul se manifesta la un adăpost de animale,
Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere.
Din nefericire, există o victimă, paramedicii SMURD fiind trimiși la fața locului.
Când echipajele au sosit un adăpost de animale ardea generalizat.
Pompierii au spus că, la acel moment, există pericol de propagare la un autoturism și la casa de locuit aflată din apropiere.
Au ars adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și s-a degradat autoturismul, în proporție de aproximativ 30%, aflat în proximitatea construcției.
În incendiu au pierit 30 păsări de curte.
Proprietara, în vârstă de 52 de ani, a suferit arsuri la mâini, fiind transportată de către echipajul SMURD la spital.
Pompierii lucrează la această oră, 7:05, pentru lichidarea incendiului și pentru îndepărtarea efectelor negative produse de acesta.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică (scurtcircuit).