Două incendii au izbucnit în această după-amiază, în satul Dumbrava din comuna Cornu Luncii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, locotenentul Alin Găleată, ne-a informat că cele două case afectate nu sunt încecinate.
La fața locului acționează 6 autospeciale de stingere, atât de la Detașamentul Fălticeni, cât și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Cornu Luncii și Baia.
Nu au fost anunțate victime.
La una dintre case, au ars bunurile de la parter (mobilier, textile si alte bunuri casnice) și s-a degradat zugrăveala interioară.
La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, au ars acoperișul și bunurile din interior.
Potrivit ISU Suceava, pin primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele incendii, este folosirea intenționată a sursei de aprindere. iul
Știre în curs de actualizare …
Video: facebook.com/Pompierii.CornuLuncii
Foto – ISU Suceava