În atenția șoferilor din Fălticeni. Strada 13 Decembrie s-a redeschis! Circulația este permisă doar autoturismelorLocal

În atenția șoferilor din Fălticeni. Strada 13 Decembrie s-a redeschis! Circulația este permisă doar autoturismelor

       Accesări: 490

Vești bune pentru șoferi. Strada 13 Decembrie s-a redeschis în această dimineață. Autoritățile locale au ridicat restricțiile de circulație, începând cu ora 9:30, doar pentru autoturisme.

Circulația se desfășoară, momentan, pe un singur sens, dinspre strada Dimitrie Leonida spre intersecția cu strada Dogari (varianta de trafic greu), de la magazinul Profi spre Școala „Ioan Ciurea” și Depozitul Haiducul.

Celălalt sens de mers este blocat, până la școala de șoferi Auto XOR, deoarece este turnat asfalt proaspăt.

Restricția de circulație se menține pentru vehiculele de tonaj, inclusiv autobuze, cel puțin pentru 24 de ore.

Strada 13 Decembrie este în reabilitare capitală.

Începând de luni s-au desfășurat lucrări de asfaltare.

Turnarea asfaltului va fi încheiată astăzi, urmând ca tronsonul să fie complet redat circulației în cursul zilei de mâine.

Lucrările vor continua zilele viitoare pe ce de al doilea tronson, de la intersecția cu strada Dogari spre Blocul Turn, pe un segment al variantei de trafic greu, pentru turnarea unui nou strat de asfalt și continuarea amenajării noilor trotuare pe ambele părți ale străzii 13 Decembrie.

Tot în zona Blocului Turn urmează să fie amenajat, probabil din această vară, cel mai mare sens giratoriu din Fălticeni.



Spalatorie covoare

ȘTIRI