A sosit la timpul potrivit. Iarna calendaristică, ce a debutat pe 1 decembrie, este completată de prima ninsoare la Fălticeni. Norii au început să cearnă, spre amiază.
Încă de dimineață, cerul indica sosirea fulgilor de zăpadă.
Dacă dimineață, în jurul orei 8, se simțea un aer de primăvară, câteva ore mai târziu s-a instalat un val de aer rece.
Temperatura atmosferică era, la ora 11, de 2 grade Celsius.
Meteorologii au anunțat pentru astăzi precipitații sub formă de ninsoare în județul Suceava.
Vremea va intra într-un proces de răcire în următoarele zile.
Începând din această noapte, temperaturile nocturne vor coborî sub limita de îngheț.
Sunt prognozate valori între -1 și -6 grade Celsius la Fălticeni.