În luna decembrie, în Parcul Prefecturii din Fălticeni (mai cunoscut sub fosta denumire – 23 August), dar și în alte zone ale orașului, au fost montate hrănitori pentru păsările sălbatice.
Inițiativa montării hrănitorilor pentru păsări aparține Asociației Ghizilor din Bucovina.
Vicepreședinta Asociației Ghizilor din Bucovina, Nicoleta Loghin, ne-a informat că primele hrănitori au fost montate în urmă cu doi ani, în Parcul „Nada Florilor” (zona de agrement de la iaz), pe strada 2 Grăniceri și la Grădinița Scufița Roșie.
Pentru că își doresc un oraș mai prietenos cu natura, în perioada următoare reprezentanții Asociației Ghizilor din Bucovina vor amplasa în oraș alte 5 hrănitori.
Cel mai probabil, acestea vor fi montate în zona școlilor, pentru a ajuta la conștientizarea prezentei păsărilor, a diversității lor, a modului de alimentare.
Este bine de știut, pentru cei care vor să ofere hrană păsărilor, că semințele de floarea soarelui constituie cea mai bună hrană pentru păsările insectivore. Aceste semințe conțin uleiuri esențiale pentru păsări.
Sunt indicate semințele crude, așa cum păsările le găsesc în mod normal în natură.
Se mai poate da păsărilor făină de porumb măcinată gros (sau mămăligă), orez și ovăz (de preferință fiert), coji de cartofi, morcovi și alte zarzavaturi fierte, bucăți de măr, alte fructe, miez de nucă, fruncte de pădure uscate.
Evitați să puneți în hrănitori semințe sărate (sarea este dăunătoare pentru păsări). În aceeași categorie intră biscuiții și produsele de patiserie, acestea conțin aluat și nu fac parte din dieta păsărilor sălbatice. Este un apect important și în privința lebedelor care iernează pe iazurile din Fălticeni.