Hramul Catedralei Învierii din Fălticeni. Slujbă arhierească oficiată de P.S. Damaschin și de un sobor de preoțiReligie

Hramul Catedralei Învierii din Fălticeni. Slujbă arhierească oficiată de P.S. Damaschin și de un sobor de preoți

       Accesări: 3185

Eveniment liturgic la cea mai mare sărbătoare creștină. Hramul Catedralei Învierii Domnului din Fălticeni a fost marcat anul acesta de prezența unui ierarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a numeroși preoți și credincioși. P.S. Damaschin Dorneanul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Primit cu căldură de credincioși, Prea Sfințitul Părinte și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul creștinilor din parohia Învierii, dar și de preoții catedralei fălticenene, Ionuț Suditu, Ioan Argatul și Claudiu Hariuc, care au pregătit cum se cuvine sfântul lăcaș pentru marea sărbătoare.

Catapeteasma, icoana praznicală și cele din naosul bisericii au fost ornate cu flori, înaintea iconostasului fiind așezate două steaguri ale României.

La hram au participat un număr însemnat de preoți din Fălticeni și din comunele învecinate. La acest eveniment au fost invitați și doi preoți din Ucraina, printre care și protopopul de Storojineț.

Sfânta Liturghie s-a desfășurat după tipicul acestei perioade, în care în anumite momente se rostește binecunoscutul salut pascal „Hristos A Înviat”.

Slujba a fost înfrumusețată de vocile corului catedralei și ale solistelor grupului Moldava, condus de Lenuța Rusu.

În predica rostită la Sfânta Liturghie, P.S. Damaschin a tâlcuit atât Evanghelia citită în a doua zi de Paști și a evidențiat, prin cuvântul de învățătură, în ce chip Dumnezeu s-a descoperit oamenilor atât în vechiul cât și noul testament.

Ierarhul a făcut, apoi, o trecere către momentul Învierii, amintind totodată virtuțile cu care creștinii trebuie să-și împodobească sufletul.

În cadrul evenimentului religios a avut loc şi hirotonia unui monah, ridicat la treapta de ierodiacon.

Spre final, fetele din grupul Moldova au susținut la strană un recital cântece creștine.

După binecuvântările arhierești din încheierea Sfintei Liturghii, preotul Ionuț Suditu a mulțumit Prea Sfințitului Damaschin pentru prezență și cuvântul de învățătură, adresând aceleiași gânduri preoților, diaconilor și credincioșilor care au asistat la hramul Catedralei Învierii.

ȘTIRI