Hotelurile se vor redeschide după 15 mai. Autoritățile analizează dacă restaurantele pot relua activitateaActualitate

Hotelurile se vor redeschide după 15 mai. Autoritățile analizează dacă restaurantele pot relua activitatea

       Accesări: 1225

Viața va reveni, treptat, la normal. Restricțiile actuale vor fi relaxate după 15 mai, iar una dintre măsurile ce vor fi luate imediat vizează activitatea hotelurilor. Unitățile de cazare din țară vor fi redeschise după această dată.

Anunțul a fost făcut joi seara, de premierul Ludovic Orban, la un post de televiziune din Capitală.

În ceea ce privește pentru restaurantele, autoritățile analizează dacă și acestea își vor putea relua activitatea.

Ludovic Orban a spus că Executivul face o analiză serioasă pentru a vedea ce riscuri există în cazul în care acestea vor fi redeschise.

Fără să avanseze mai mult amănunte, premierul a precizat că nu poate să dea un orizont de timp.

„Când se vor relaxa măsurile va exista o mișcare mai mare a cetățenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puțin a sectorului hotelier.

În ceea ce privește reluarea activității la restaurante suntem încă într-o analiză foarte serioasă.”, a explicat primul ministru în intervenția televizată.

„Pentru că noi înainte să relaxam anumite măsuri facem o anchetă epidemiologică. Nu pot să dau un orizont de timp, nu știm când se vor redeschide.

În ceea ce privește hotelurile, hotelurile cu siguranță nu vor avea restricții.”

Premierul Orban a subliniat că hotelurile vor putea funcţiona în anumite condiţii de respectare a unor reguli prin care să se reducă la maxim posibilitatea de infectare.

Autoritățile consideră, la ora actuală, că totul va depinde şi de mişcarea oamenilor şi nevoia oamenilor de cazare.

ȘTIRI