G. T. Kirileanu, cărturarul de la Piatra Neamţ, născut în 1872 la Holda Broştenilor, plasa Muntele, fostul judeţ Suceava (capitala Fălticeni) s-a instruit în clasele a III-a şi a IV-a primară în acest târg cu institutorul Ernilie şi directorul Coman Vidrighin. Tot aici a urmat primele două clase de gimnaziu sub directoratul lui V. T. Lovinescu, având ca profesori pe Gr. Bârjovanu şi Richard Wagner.

Negreşit că trecerea regelui Carol I prin Fălticeni unde a poposit o noapte în casa Morţun i-a marcat existenţa, precum şi călătoriile peste culmea Stânişoarei, spre domeniul regal de la Broşteni.

„În ziua de 3 iunie 1883, regele Carol I, după ce a asistat la Iaşi la dezvelirea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare, a hotărât să viziteze pentru prima oară moşia sa de la Broşteni[…] Călătoria a dat mult de lucru autorităţilor de la Fălticeni care trebuiau să-l primească în gara Paşcani, apoi de la Dolhasca să-l transporte cu o trăsură comodă la Broşteni, după o oprire de 24 de ore la Fălticeni[…] Atunci gimnaziul a fost vizitat de regele Carol I care venea de la Iaşi. S-a interesat dacă şcoala era reală sau clasică, mirându-se că are prea puţini şcolari. În anul următor gimnaziul a fost inspectat de către inspectorul general al şcolilor secundare, Spiru Haret, îndată după terminarea examenului general de clasa a patra. Cum Spiru Haret nu putuse sosi chiar în timpul examenului, a cerut să fie examinaţi în faţa sa de către profesori, trei elevi din ultima clasă, în ordinea clasificării[…] Ca urmare şi situaţia la învăţătură era corespunzătoare: din 140 de elevi înscrişi în cele 4 clase, promovaseră numai 72[…] După ce s-a terminat solemnitatea, cel mai încântat era Iosub Diamant – sau Iosub Hopa, cum i se mai zicea – un birjar bogat şi lăudăros, antreprenorul curselor poştale la gara Dolhasca, ce avea mai multe trăsuri, cupeuri, sănii şi un grajd cu cai mulţi şi bine îngrijiţi. El căpătase decoraţia „Serviciu credincios” chiar din mâna Regelui în momentul plecării din Broşteni spre Piatra Neamţ şi o purta ostentativ spunând în dreapta şi-n stânga, că duşmanii lui nu mai pot de ciudă” (Dumitru Balan – manuscris Fapte şi date despre Fălticeni, p.35, după Ştefan Ioan, Amintiri, 1943).

Multe întâmplări se leagă, influenţând destinul şi traiectoria vieţii. Drumul de la Suha la Sabasa, de la apa Moldovei la cea a Bistriţei, a fost străbătut ani de-a rândul şi de Artur Gorovei. Cărturarul, doar cu opt ani mai mare, coleg de gimnaziu cu institutorul Mihai Lupescu ce l-a şcolit pe Simion Kirileanu, pe aceleaşi drumuri de munte s-a format în respectul pentru natură şi creaţia populară. Forţele s-au unit temeinicind revista Şezătoarea.

            Holdele mănoase ale lui G. T. Kirileanu s-au adunat în domenii diverse:

„Unicul editor ştiinţific al humuleşteanului” (ediţii Opere complete şi Opere, ediţie critică cu note, variante şi glosar, 1939);

Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava, 1906 (în colaborare cu A. Popovici) „monografie ce nu poate fi întrecută” (Nicolae Iorga);

Se adaugă culegeri de documente istorice, de folclor, corespondenţă, jurnal, publicistică.

Între anii 1905-1935 a fost în serviciul Casei Regale deservind pe Carol I, apoi pe Ferdinand I. Un sfert de veac a fost bibliotecar al regilor, a compus cuvântări pentru diferite evenimente, a stabilit audienţe, a fost sfătuitor, fără a face politică.

De la serviciul de corespondenţă şi petiţii la cel de bibliotecar al Curţii Regale (1909) şi la cel de secretar general pe viaţă al Fundaţiei Culturale „Regele Ferdinand I”, a fost martor al istoriei românilor. A adunat Fondul de documente G. T. Kirileanu pe care l-a donat Academiei. La „Tinerimea Română”, societate ştiinţifică şi literară (1877-1943) a încurajat talentele şi pe cei merituoşi. Pictorul fălticenean Aurel Băeşu îi scria în 1921: „boala mi-a îmbătrânit gândurile” iar în 1925 îl întreba: „ce se mai aude cu pensia mea săracă?”.

Burse, ajutoare, subvenţii. În 1932 îl însoţea pe ministrul Dimitrie Gusti la Fălticeni. Îl sprijinise altădată pentru continuarea studiilor.

„Şezătoarea iar are gând de hodină”. Şi iar a pus umărul. La fel ca pentru rapsodul Vasiliu Tătăruşi sau pentru aşezământul învăţătorului Mihai Lupescu şi al fratelui său Simion Kirilianu de la orfelinatul Zorleni, fostul ţinut al Covârluiului.

L-a admirat pe Carol I, întemeietorul dinastiei României. I-a scris discursurile la dezvelirea statuii lui Cuza Vodă, Iaşi, 1912, precum şi discursul pentru mărirea localului bibliotecii de la Fundaţie, tot în 1912. Jurnalul şi epistolarul conceput în şase tomuri de neobositul Constantin Bostan recrează atmosfera de epocă.

Prinţul Barbu Ştirbei, I. C. Brătianu, Nicolae Iorga sunt favoriţii. Prin funcţie, i se interzicea implicarea în politică. Conturează portretele reginelor, dar se abţine de la picanterii. O spusă a lui Nicolae Iorga – ştiu că am să mor împuşcat – este premonitorie. Poporul şi regele, afirma istoricul, îi sunt nerecunoscători. La fel Carol al II-lea pe care-l numeşte alteţă, dar care nu-i este apropiat.

Ghiţă din Holdă, cum îi plăcea să se numească era preocupat de destinul neamului. Venirea lui Carol al II-lea la conducerea României, îl va face să se retragă la Piatra Neamţ pe „malul mamei Bistriţa”. A privit cu luciditate lumea politică, fără a-i deveni un fanatic adversar. A răbufnit uneori cu notaţii ironice şi caustice. A criticat extravaganţele regelui ce purta mantie albă introducând ceremonialuri artificiale şi fastuoase  uniforme. I s-a părut hilar spectacolul primirii la Peleş a lui Petrache Lupu de la Maglavit. Firea nestatornică şi capricioasă a regelui Carol al II-lea care dezbina pe toţi, l-au făcut să afirme „regele vrea să schimbe guvernele ca gulerele”.

Instaurarea Dictaturii Regale în 1938 şi eşafodajul politic al Frontului Renaşterii Naţionale i-au adus amărăciune. Statul Naţional Legionar şi dictatura militaro-fascistă de după 23 ianuarie 1941 i-au sporit temerile. A trăit clipe de cumpănă în degringolada Hitler-Mussolini. O singură credinţă: în popor. Cartea ţăranului român (coautor C. Brudaru) i-a rămas sprijin alături de răzeşii dorneni şi hârţoagele ce scăpaseră neconfiscate.

Şi „munţii, strămoşii de care nu mă pot despărţi”. Nici după 58 de ani de la trecerea dincolo.

G.T. Kirileanu rămâne un român autentic adunând holdele de la Holda şi de pretutindeni din România şi monarhia celor patru regi. De la Holda la Fălticeni, de la Bucureşti la Iaşi şi de aici la Piatra Neamţ, G. T. Kirileanu, rămâne un istoric obiectiv, imparţial şi cu conştiinţa cronicarului „eu voi da sama de ale mele câte scriu”.

Interesant, luminos, obiectiv, înţelegător al fenomenului istoric şi al nestatorniciei vremurilor, n-a rămas în lumea umbrelor. Bibliografia şi imensa sa bibliotecă este un valoros document de epocă pentru cunoaşterea României Mari, a politicii lui Carol I şi a lui Ferdinand I, precum şi a politicienilor vremii. Rândurile despre Barbu Ştirbei şi despre Nicolae Iorga sunt cele mai suculente şi păstrează nealterat parfumul de epocă, precum şi intrigile sau adevărul istoric din cele patru etape ale monarhismului românesc.

Să preţuim holda lui Moş Ghiţă de la Holdă, liantul dintre Fălticeni, Broşteni, Piatra Neamţ şi capitalele României!