Miezul epic al cărții se centrează în Granița Blestemată, Biblioteca Miorița, 2021 într-un timp mașter, începând din 1944 când ”Molotov ăsta a semnat împreună cu neamțul documentul și mi-au pus granița-n coaste”, instalând stupoarea și îngrijorarea. Un sat a fost rupt în două. Aripi retezate. Normal, pentru Sinăuții natali ai scriitorului și pentru alte localități de graniță, precum și pentru băiatul de doar 17 ani, Alexie Croitoru, deoarece, ”rușii au pus graniță aproape de casa noastră”.

Lovit în sentimentul cel mai curat, iubirea pentru fata de sub pădure, disperat, Alexie se înrolează voluntar gândind că ar putea șterge granița, având întru început chiar curajul de a acționa.

Luptă în munții Tatra și mai departe și se reîntoarce constatând dureros că ”granița de sub casă a rămas tot la locul ei”. Lăsat la vatră, îndelung ”privește peste granița satului răpit de ruși”.

Acolo a rămas prima și statornica lui dragoste. ”S-a suit pe coama casei și a stat uitat cu privirile ațintite spre casa de sub pădure”, predestinat fiind parcă ”să cucuiască pe coama casei”. În dinamica timpului, personajul intră într-un alt cerc de viață. Prin 1954, la început de colectivizare, se strecoară iar lumina speranței că ”vom da peste cap blestemata de graniță” care ”ne-a rășluit pămânciorul”.

În următorul cerc de vârstă, după 1989, traumatizat, tot încă spera la schimbarea învelișului social-politic al lumii în problema granițelor. Și când acestea s-au redeschis, inima i s-a încălzit, și în forul său interior, a fost fericit”. ”S-a urcat pe scară, și-a pus mâinile pâlnie la gură și a țipat din toți bojocii o singură dată, uitându-se la casa de sub pădure: Floricica!”…

Granița i-a sfâșiat sufletul, înstrăinându-l de lume. O liniște care țipă. Prăbușirea falnicului stejar de dincolo de graniță, îl regăsește mai potolit în curgerea vieții, ba chiar obosit, dar lucid: ”nu-i altă țară. Îi tot a noastră”.

Drama individuală și drama socială se întrepătrund.

Între tăcere și cuvânt, rămâne un om sfârșit, un supraviețuitor ce nu mai așteaptă nimic de la viață. Autorul a ridicat întâmplarea la rang de destin. Mai mult, istoria se repetă și acum, cu ”granița blestemată” și cu problemele acute ale războiului dintre Rusia și Ucraina.

De pe coperta inspirat lucrată, Ioan Țicalo ne privește cu zâmbet și speranță, ridicând brațul a victorie ce anulează blestemul ce a despărțit frații, iubiții, comunitățile multinaționale și interetnice.

Același Alexie, cu inimă cicatrizată, fără energia și entuziasmul tinereții, nevindecat de trauma care i-a marcat viața pentru totdeauna, străinul care nu-și dorește ieșirea din labirint; un Alexei ce ar putea fi mandatarul care să-i aducă bătrânului vindecarea totală și împăcarea cu lumea și viața; apoi un Alecsei, născut în Siberia și trăitor în Kiev, a cărui mamă l-a învățat românește și i-a vorbit de Alexie, tatăl de dincolo de granița blestemată.

Iubire tăinuită, iubire împlinită prin neîmplinire, iubire sub semnul absurdului graniței ghimpate care nu poate nimici sentimentele umane. Apoi simbolica venire pe lume a unui ”pruncuț” pentru care libertatea nu va mai fi țintuită de granițe, sporește dimensiunea sapiențială a cărții.

Pentru că atmosfera belicoasă este o stihie, un iureș care a răvășit suflete și a preschimbat vieți în destine dureroase. Istoria individuală a devenit istoria tuturor, ridicându-se la grad de generalitate.

S-a dat liber la moarte? Omul este o jucărie a destinului? Viața și nefericirea condamnă la singurătate?
Cine plătește pentru viața pierdută? Crimă fără pedeapsă? Cartea este gândită și construită după chipul și asemănarea lumii noastre.

O carte împotriva uitării. O carte despre durere, umanitate, fericire. O carte autentică, limpede, convingătoare, cu tușe voioase sau triste, cu rememorări afective și praguri emoționale, cu un palier semantic bazat pe oralitate. O carte despre iubire, pustiire și singurătate. Un drum prin odăile sufletului.

O lume a monologului mai mult decât a dialogului. Incipitul stă sub însemnul luminii îndrăgostiților senini; finalul, cu lumina dusă mai departe: o lumânare pentru moș Alexie și o lumină a speranței pentru viitor: ”alerg să-ți aduc pe lume pruncuțul”. ”Lumină lină, lini lumini” ca-n Imnele lui Ion Alexandru.

Tulburătoare carte despre viață, soartă, speranță și disperare. ”Mama ei de graniță blestemată!”