Schimbare de generație și viziune. George Șoldan preia atribuțiile și funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, funcție câștigată printr-un scor categoric la alegerile din iunie 2024. Ceremonia de învestire s-a desfășurat joi, 24 octombrie, în sala de ședințe de la Palatul Administrativ, în prezența unei audiențe numeroase.
La ceremonia de învestire au participat premierul Marcel Ciolacu, ministrul Adrian Câciu (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), Florin Jianu (vicepreședintele PSD) și Paul Stănescu (secretarul general PSD), primii patru oameni din ierarhia acestui partidului din care face parte și George Șoldan
Alături de George Șoldan au fost parlamentarii suceveni, senatorii Ioan Stan și George Mîndruță, deputații Mirela Adomnicăi și Eugen Bejenariu, Larisa Blanari și Eugen Ionașcu candidați pe locuri eligibile la Camera Deputaților.
Numeroși primari, mulți dintre aceștia din zona Fălticeni, au ținut să fie prezenți la acest eveniment desfășurat cu sala arhiplină.
Printre invitați s-a numărat și Gavril Mârza, fost președinte al CJ Suceava și fost președinte al PSD Suceava.
Un dar și o binecuvântare la început de drum
După intonarea Imnului Național, ceremonia de învestire a fost deschisă cu o slujbă de binecuvântare.
Un sobor de preoți, condus de arhimandritul Mihai Bălan, stareț al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi și exarh al zonei Fălticeni, au oficiat serviciul religios, alături de diaconi ai Arhiepiscopiei Sucevei.
George Șoldan a primit în dar, din partea Î.P.S. Calinic, o icoană pictată pe lemn ce îl înfățișează pe Sfântul Ioan cel Nou, protectorul județului Suceava și al nordului Moldovei.
La învestitura noului președinte al CJ Suceava au fost rostite câteva gânduri din partea Arhiepiscopului Sucevei.
George Șoldan și-a dat cuvântul
George Șoldan a promis la început de mandat că va fi un președinte care nu va împărți județul în două, care nu va face diferențe între primarii PSD și PNL, care este determinat să facă lucruri mari pentru acest județ.
El le-a mulțumit foștilor consilieri județeni, dar și fostului președinte Gheorghe Flutur pentru activitatea desfășurată, salutându-i și urându-le succes noilor consilieri județeni cu care vrea să facă echipă și să colaboreze strâns.
Dezvoltarea și cooperarea vor fi cuvinte cheie ale primului mandat în care președintele George Șoldan vrea să demonstreze că poate conduce al doilea cel mai mare județ din România, împlinind așteptările colegilor de partid, dar mai ales cele ale sucevenilor.
George Șoldan este determinat la debut de mandat să fie așa cum promitea la început de campanie electorală, în primăvara acestui an: alături de oameni, determinat și pregătit pe toate provocările care vor urma.
Constituirea noului Consiliu Județean
În cadrul aceleiași ședințe s-a constituit și noul Consiliu Județean.
37 de aleși, care formează deliberativul, au depus jurământul la învestire. Printre aceștia se numără și câțiva demintari județeni din zona Fălticeni.
Este vorba de Vasile Tofan (PNL), Gabriel Matei (PSD), Ionel Vasiliu (AUR), Tudor Titianu (PNL), Iulian Darabă (PSD), Tudor Plăcintă (PNL).
După aceasta a depus jurământul și George Șoldan. Noul președinte al CJ Suceava s-a adresat, la final, celor prezenți, mulțumindu-le pentru prezență, reamintind obiectivele pe care le are de îndeplinit.
Marcel Ciolacu a luat cuvântul adresând felicitări prospătului lider județean al executivului, subliniind că obiectivul său principal este finalizarea autostrăzii Pașcani – Suceava – Siret.
Premierul României a subliniat misiunea pe care George Șoldan și-a asumat-o în următorii patru ani, dezvoltarea județului, amintind că cei mai mulți români plecați în străinătate sunt suceveni.
El și-a arătat sprijinul pentru George Șoldan, care deveni cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din țară, dar și primul președinte de Consiliu Județean născut după Revoluție.
La finalul ședinței, George Șoldan le-a acordat cuvântul celor doi reprezentați ai partidelor PNL și AUR, care, prin vocile lui Vasile Tofan și Ionel Vasiliu, au transmis un mesaj la început de mandat.