Una din principalele clădiri de patrimoniu s-a îmbrăcat în haină nouă în ciuda senectuții celor 163 de ani ai viețuirii. Casa boierului Al. Cantacuzino Pașcanu construită în 1858 fusese cumpărată de obște, devenind, cu acte în regulă, proprietatea MUZEULUI FĂLTICENILOR datorită strădaniei profesorului Vasile Ciurea, OMUL MUZEU.
În documentul oficial se scria că nu i se va da ”altă destinație decât: muzeu și bibliotecă orășenească”. Inaugurarea instituției muzeale s-a făcut la 22 iunie 1930. După 91 de ani, tot în iunie, iat-o întinerită și entuziastă, retrăind în posteritate viața ctitorului său. Pentru că ființarea unei clădiri și a unei instituții este legată de faptele unui om de excepție, a cărui viață a început în mahalaua Ciurii (1883), dar nu s-a sfârșit prin decesul său (1973).
Nonagenarul trăiește în și prin tot ce a făptuit. Vasile Ciurea este acum aici și se bucură de o nouă tinerețe. Au rămas mărturie ”cărămizile” cu subscripțiile și donațiile publice precum și valoroasele exponate muzeale adunate de profesorul colecționar încă din 1914 când MUZEUL SUCEVEI ființa în clădirea Gimnaziului ”Alecu Donici”.
Atunci a fost epoca romantică a începuturilor. Activă, palpitantă, stimulativă, educativă. Gimnaziștii erau cuprinși de entuziasmul profesorului. S-au adunat exponate diverse din preistorie, istorie, etnografie, numismatică și alte nenumărate domenii. Sălile deveniseră neîncăpătoare. Ochiul de Argus al colecționarului veghea zestrea adunată.
Ne propunem să abordăm doar domeniul cărții.
BIBLIOTECA ”NICOLAE BELDICEANU” adunase manuscrise laice și bisericești, arhive de familie, cărți rare, ziare și reviste locale precum celebra Șezătoarea condusă de Artur Gorovei, apoi cărți ale scriitorilor fălticeneni. În tezaur a existat celebra Biblie a lui Șerban Cantacuzino alături de Uricul din vremea lui Alexandru cel Bun ce se afla în posesia unei bătrâne din Buciumeni și pentru obținerea căruia a devenit naș de cununie pentru feciorul ei.
Apoi Acta Millo cu documente în chirilică de pe la 1600, apoi manuscrise ale clericului Narcis Crețulescu sau acte oficiale și corespondență a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, colecționate de la Ruginoasa.
Epoca realistă a bogăției spirituale a fost înnobilată cu scrieri și opere de artă la început de secol XX. În 1915 biblioteca primește scrierile lui Nicu Gane: ”am onoarea de a vă trimite prin poștă 14 volume ale mele între care sunt și două volume traduse în limba germană… În curând, vă voi trimite tabloul meu în mărime naturală”.
E. Lovinescu: ”Am dăruit pentru muzeul său enormul manuscris al celor două volume de Memorii”.
Acestora li se adaugă și scrieri ale fondatorului bibliotecii: cele două Buletine ale Muzeului Sucevei; Călăuza județului Fălticeni, 1924; Geografia județului Baia; Preistoria județului Baia; două Anuare ale Liceului ”Nicu Gane” și celebra Muzeul Fălticenilor − două decenii de muncă 1914-1934 și altele. Aceasta este perioada de înflorire și apogeu.
Epoca întunecată a Războiului a adus cu sine refugiul la Câmpulung Muscel și Brașov. Se pierd multe din cele agonisite: documente, arhivă, corespondență, avuție spirituală. În 1940 scrisese Călăuza Muzeului regional din Fălticeni. Catalog sumar. Poate ca o premoniție pentru ce a urmat.
Epoca de după război vine cu schimbare de regim politic. Se epurează din biblioteci cărți valoroase. Este perioada rugului aprins. Ctitorul a fost trimis în domiciliu forțat la Mărășești, departe de marea dragoste. Muzeul și biblioteca a trecut pe mâni străine, neiubitoare de spiritualitate.
În 1950, după desființarea județului Baia, Biblioteca raională este mutată în clădirea fostei Prefecturi devenită sediu al Consiliului raionului Fălticeni.
În 1968 devine Biblioteca orășenească. Parte din documentele muzeistice sunt transferate la București, Iași sau Suceava. Nedreptățit, trezorierul bogăției materiale și spirituale a Fălticenilor este deposedat de tot ce adunase, nu pentru sine, ci pentru obște. Trei decenii de directorat urmate de nedreptate și intrare în conul de umbră. Nu doar a omului, ci și a instituției muzeale.
În 1993 Biblioteca municipală ”E. Lovinescu” consemnează înflorirea instituției revenite în locația inițială. Renăscută din propria cenușă ca legendara pasăre Phoenix, ea împrăștie lumină precum ctitorul Vasile Ciurea pe care-l cităm: ”pe când noi vom dormi liniștiți somnul din urmă, un ochi înduioșat va privi îndărăpt, cu pietate, la ce-am lăsat după noi și va rosti cu glas tremurat un cuvânt de recunoștință. Acesta va fi, vă asigur, nu numai o răsplată postumă pentru noi, ci și un nobil îndemn pentru alții, un viu și puternic stimulent pentru viitor”.
Ce-i datorăm noi, cei de azi? Respect și recunoștință. E. Lovinescu îl admira: ”i-aș face încă din viață stradă și bust de marmură”. O statuie ne propunea și regretatul arhitect Crișan Popescu al cărui proiect se păstrează la artistul plastic Gabrel Baban. S-ar bucura depozitarul și făclierul privindu-și ctitoria, întinerit, șoptind mulțumit Non omnis moriar, privind spre sala multimedia, spre sala de expoziții, la mobilierul și echipamentul IT, mulțumit de investiția spectaculoasă realizată fără cărămizi prin proiectul Fălticeniul se dezvoltă al Primăriei Fălticeni și al edilului primar profesor Cătălin Coman.
