Gabriel Udișteanu s-a născut în timpul celui de al II- lea Război Mondial, adică pe 19 februarie 1945, la Arad, acolo unde au fost evacuate familiile ofițerilor de la Regimentul 16 Infanterie – Fălticeni.

Tatăl său, Ioachim, militar de carieră, era un om de o blândețe rară; mama, Ana, era o moldoveancă aprigă și frumoasă. La naștere, a primit numele de botez Gabriel, dar toată viața i s-a spus Doru, la dorința mamei.

La sfârșitul războiului s-au reîntors în orașul Fălticeni, tatăl reluându-și postul de la Regimentul 16, iar mama s-a ocupat de creșterea și educarea celor doi fii: Mihai- Mircea cu 7 ani mai mare decât fratele său, Gabriel- Doru, cel venit să întregească și să rotunjească familia.

Gabriel a crecut repede, înalt și frumos, asemenea tuturor din neamul Udișteanu. A urmat cursurile Școlii Elementare nr. 1 „Alexandru Ioan Cuza”, apoi s-a înscris la Liceul „Nicu Gane”-  astăzi Colegiul Național. Datorită fizicului său atletic, la liceu a fost cooptat în echipele de volei, baschet și handbal.

La Campionatul Școlar Regional din anul 1959, deci la vârsta de 14 ani, a fost remarcat de către domnul dr. Traian Căldare, pe atunci antrenor și jucător al echipei de volei “Voința” Suceava. Acesta și-a dat seama că sub aspectul adolescentului înalt și frumos proporționat, se ascunde un viitor mare jucător de volei.

De trei ori a venit domnul dr. Traian Căldare la Fălticeni, pentru a-i convinge pe părinți de talentul fiului lor și de necesitatea ca acesta să meargă să continue liceul la Suceava, pentru a beneficia de un antrenament serios și pentru a putea evolua pe măsura talentului său.

Astfel, Gabriel a fost înscris la Liceul Ștefan cel Mare din Suceava, în clasa a X a, și a locuit la familia dr. Căldare, care l-a tratat ca pe propriul fiu. De fapt, toată cariera sa sportivă, nemaipomenita sa ascensiune, se datorează domnului dr. T. Căldare.

În Suceava a jucat la echipa „Voința”, antrenată de inimosul medic stomatolog, echipă cu care a participat la turneul de calificare pentru Divizia A, turneu care s-a desfășurat la Baia Mare în anul 1961. În același an a absolvit liceul și, la sfatul mentorului său, a dat examen și a fost admis la Facultatea de Chimie Alimentară din Galați, pe care absolvit-o în anul 1970.

Aici, la Galați, a jucat în echipa C.S.U Galați avându-l ca antrenor pe domnul Florin Balais. Tot domnul dr. Căldare a fost cel care, în anul 1962, l-a prezentat pe Gabriel antrenorului Echipei Naționale, cunoscutul Nicolae Sotir, care, începând din anul 1964, l-a selecționat mereu la Echipa Națională.

Gabriel era un tânăr vesel, sociabil, iar prin aspectul fizic agreabil atrăgea multe fete, dar el a ales-o să-i fie tovarășă de viață pe frumoasa Zoia Dumitrescu, iar anul 1970 se căsătoresc. Tot în acel an termină facultatea și pleacă la București, unde se angajează la Ministerul de
Interne, ca inginer chimist, devenind astfel jucător al echipei Dinamo, al cărui căpitan a fost ales ulterior.

După nenumărate selecționări la Echipa Națională, în anul 1972 este ales căpitanul echipei cu care a făcut înconjurul lumii, participând la Campionatele Mondiale, Olimpiade și alte concursuri care se organizau pe atunci. Recunoscându-i-se meritele, în anul 1972 i se conferă titlul de „ Maestru Emerit al Sportului” și totodată este desemnat ” Cel mai bun voleibalist al anului”.

Talentul său, seriozitatea sa, dar în egală măsură și antrenorii minunați pe care i-a avut, l-au ridicat pe culmile gloriei, deasupra fileului peste care “trăgea” în teritoriul advers, marcând punct după punct. De aceea, la Balcaniada de la Timișoara, din anul 1972, a primit titlul de “Cel mai bun  trăgător”.

În anul 1974 se naște fiul său, Doru, mândria și bucuria vieții lui, care astăzi este medic stomatolog, dar practică și Artele Marțiale și este deținătorul “Centurii Negre”.

Împreună cu Echipa Națională, al cărei căpitan era, a dus faima României dincolo de hotare, în lumea mare, transformându-i numele în renume prin toate țările europene, și, făcând înconjurul  Planetei, au ajuns cu voleiul în China, Japonia, dar și în alte țări.

Dar suprema recunoaștere a valorii sale a fost desemnarea sa printre primii șase voleibaliști ai lumii; a făcut parte din echipa de volei a lumii. Chipul său a apărut pe coperta revistei Jocurilor Olimpice. El a fost un simbol al Sportului Românesc.

S-a retras din viața sportivă în anul 1979, la vârsta de 34 de ani.

Dar, după ceea ce s-a petrecut în anul 1989, atunci când toată ordinea socială a fost bulversată, deci și sportul de masă practicat cu talent și abnegație, s-a simtit cumva marginalizat și dat uitării, ca și alți mari sportivi, precum Cristian Gațu și George Gruia, împreună cu care au format acel trio al vârfurilor atletismului românesc.

S-a stins din viață, în floarea vârstei, la data de 7 iulie 1992, în urma unui atac cerebral. Parcă nici sicriul nu voia, sau nu putea, să-l cuprindă, lăsându-l cât mai mult privirii celor veniți să-l petreacă pe ultimul său drum către Cimitirul Ghencea – Militar, unde odihnește în paza lui Dumnezeu. Nu îl vom uita nicicând…

Familia mulțumește domnului primar Vasile Tofan pentru prețuirea de a da numele de “Gabriel Udișteanu” sălii de sport de la Complexul Nada Florilor.