Accesări: 1021

Dispeceratul Agenţiei ACET Fălticeni a transmis o notificare mai multor asociaţii de proprietari din Fălticeni, în legătură cu întrereuperea furnizării apei potabile, în cursul zilei de vineri, 28 februarie 2020.

Potrivit notificării, între orele 08:00 – 18:00, angajaţii furnizorului vor fi prezenţi în zona cartierului 2 Grăniceri, pentru remedierea unor defecţiuni semnalate pe conducta de oţel, de 300 de milimetri, la blocul 24 de pe strada 2 Grăniceri.

Pe durata intervenţiei, vor fi afectaţi de întreruperea furnizării apei consumatorii casnici, unităţi de învăţământ, unităţi sanitare, agenţi economici arondaţi străzilor: 2 Grăniceri, Cotești, Broșteni, Petru Rareș, Pictor Șoldănescu, Țărăncuței, Dogari, Revoluției (parțial).

Unități:  Grădinița Dumbrava Minunată, Circa Sanitară Nr. 3, Motexco, E-ON, B.R.D., Raiffeisen Bank, Complex Nada Florilor, Club Royal, Fujy Film, Catedrala, Școala Gimnazială Nr. 3, Coafor 2 Grăniceri, Canay Plastic, Prisma Design, Urgent Cargus, Service VSI, Elbi, Danerta, Vulcanizare Șc. 3, Crayston, Tarsin, Forsilva, Galero, Larisa, Rogelya, Simos, Autoservice Galant, Obilex Clean.

În ceea ce priveşte zonele de blocuri, sunt vizate  blocurile de pe străzile Revoluţiei şi 2 Grăniceri, din cadrul Asociaţiilor de proprietari: 7, 8, 9, 11, 12, 13, 17, 18.  

ȘTIRI