Fondurile forestiere din zonele de munte ale județului Suceava amenințate de incendiiActualitate

Fondurile forestiere din zonele de munte ale județului Suceava amenințate de incendii

       Accesări: 888

Aproximativ 200 de pompieri militari ai Inpectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, pădurari și salvamontiști, au intervenit pe parcursul zilei de miercuri, 29 aprilie 2020, pentru localizarea și lichidarea a 6 incendii care au amenințat fondurile forestiere din zonele de munte ale județului Suceava.

Incendiile au afectat aproape 20 de hectare de vegetație uscată, litieră, resturi de exploatare forestieră, islazuri și pășuni împădurite, precum și o plantație de molid, în localitățile Cîrlibaba (două incendii, în zone diferite), Prisaca Dornei (zona Pârâul Bardan), Izvoarele Sucevei (Dealul Pohoniș), Dorna Arini și Dârmoxa.

Intervențiile au fost deosebit de grele, în condiții de teren accidentat, cu suprafețe mari de vegetație uscată și resturi de exploatare forestieră care favorizau dezvoltarea incendiilor și propagarea lor cu rapiditate, în locuri în care nu existau surse de apă și care au necesitat un efort susținut din partea forțelor de intervenție pentru a împiedica flăcările să intre în fondurile forestiere.  

Ultimele focare au fost lichidate aproape de ora 24:00, iar peste noapte o parte din personalul de intervenție (lucrători silvici și voluntari) a rămas în supraveghere pentru ca incendiile să nu reizbucnească.

Apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui
tip de incendii, care s-au înmulțit foarte mult în ultima perioadă.

  • nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
  • nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
  • interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
  • arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
  • asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
  • educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

ȘTIRI